9. LUPUL CE ÎNCĂ URLĂ LA LUNĂ
Lupul urlă
Din toți rărunchii
La luna
De un ametist
Sângeriu
Mă aude cineva
Auu, auu…
Răsună vaiete
Disperate
Din pieptul
Tatuat de dungi
Vânăt-sângerii
Luna doarme
Înconjurată de lacrimi
Strălucitoare
Clipocind
În două lacuri
Sticloase
Prin care lupul
Nu mai vede
Orbit
De unica dorință
De a fi auzit
De cine
Nici el nu știe
Luna nu-l ascultă
Poate doar nălucile
Fumurii
Ce îi înconjoară
Botul
Creând fuioare
De suflet
Disipat
În negura timpului
Pierdut
Lupul
Regăsit de el
Însuși
Într-o baie de sânge
Roșu-vinețiu
Se ivește soarele
Din spatele lunii
Parcă auzind
Vaietele lupului
Tot mai disperate
Sunt minutele
Ce se scurg
Sub forma boabelor de piper
Dintr-o clepsidră
Sub formă de râșniță