Capitole

Am vrut să umplem pagini întregi de povești, rând după rând, dar ne-am limitat la un capitol terminat cu puncte de suspensie. Un capitol de margine, de sfârșitul unei prime părți dintr-o trilogie amoroasă. Atât de clișeic, atât de monoton, cum în viața unui om să fii un punct și-o virgulă… sau poate un semul întrebării?

Și alte alineate vor începe tot cu noi. Cu descrieri lungi și personale, cu câte și mai câte calității ale zodiilor și ne vor scrie defectele și le vor accentua și vor stinge lumina în care îți vedeam chipul blând lăsându-ți amintirea în noapte, la fel cum se făcea întuneric închizând ochii la momentul când îmi sărutai fruntea.

Ne vor lua și ne vor transpune scriitorii în propriile lor personaje. Vor lua din noi iubirea și se vor folosi de ea. Le-am dat poveste cu care să umple pagini și pagini, dar până când? Căci sfârșitul a rămas în tăcere și secret și pentru că lumea însetată de lectură, cere cuvinte, vor spune povestea lumii fără de sfârșit. Și v-a aștepta lumea acel final fericit, dar următoarea carte o să-nceapă cu alte: „…și ai ales o zi de miercuri, să-mi fii răsărit de soare…”