Un târziu

Un târziu albastru pe cerul toamnei și tu ca o Doamnă îmi stai în palma caldă ca pe marginea unei fântâni. Un târziu de ceas și tu, Doamna mea, îți plângi cu foc și amar trecutul în care ochii mei îți erau străini. Și tot într-un târziu inimile noastre se vor cuprinde una pe alta, iar chipul tău de Doamnă asemeni florilor de noapte, firave și timide, se va odihni pe pieptul meu cel plin de atâta dorință.

Stropii de apă îți ating pielea fierbinte și de îndată se transformă în amintiri, ca oamenii; se evaporă în aerul ce îți pătrunde mai apoi în plămâni. Și ce gelos sunt pe acel aer, căci el îți cunoaște mai întâi de toate sufletul, fiind în sternul tău atât de aproape de locul unde au stat cândva atâți nevrednici. Și rochia îți cade pe trup ca soarele pe rouă dimineața, atât de în valoare îți pune talia și bustul… și strălucești în întuneric ca o supernova.

Aș vrea să mă prefac în apa ce-ți curge printre sâni și pe șira spinării, să fiu eu singurul ce-ți dă fiori de toamnă, aș vrea să te prefac în timp și să-mi fii pentru totdeauna… Doamnă!

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.