E toamnă…

– Bună.

– Bună.

– Ești bine?

– Dar tu?

– Sunt bine.

– Sunt bine.

– E frig.

– Doar e toamnă. La ce te așteptai?

– Dar totuși, e frig.

– Să nu crezi că după ultima întâlnire te-am iertat.

– Am spus doar că e frig. Iar acum mi-am dat seama că de fapt, tu ești rece.

– E frig pentru că minți de-ngheață apele!

– Dar ți-am recunoscut de o mie de ori.

– Și tot ești departe de adevăr…

– Cum ti-aș putea demonstra că spun adevărul?

– De asta m-ai chemat?

– Ție îți plăcea apusul…

– Și totuși. De asta m-ai chemat?

– Relaxează-te puțin. Am vrut să privim împreuna un ultim apus.

– Ok. Într-adevăr, din partea asta a orașului se văd cele mai frumoase apusuri.

– Mai știi…

– Nu e cazul să aduci aminte..

– Îmi cer scuze.

– Ce toamnă!

– A venit prea la fix.

– Mai putea să întârzie câteva zile.

– Era nerăbdătoare.

– Eram nerăbdători.

– Ce vrei să spui?

– Ce? Tu nu așteptai să treacă timpul?

– Toamna e sezonul despărțirilor.

– E frig. Hai să plecăm.

– Pe mâine?

– Pe mâine!