– Întrebări & insomnii & pierderi & regăsiri –
Uneori mă simt epuizată. Și atât. Cel mai bine poți observa
în mâinile ce îmi tremură fără control și în firele albe ce par
să spună povestea unei tinere ce s-a rătăcit.
Între cine am fost și cine sunt pe cale să devin
rămân frânturi pe care le-am abandonat
pe podul de fier în acea vară, când am decis să nu mai trag după mine
conceptul meu greșit despre iubirea adevărată, muzica proastă
pe care nimeni altcineva nu o ascultă la petreceri și umorul sec.
Contează cine crezi că ești și ce te reprezintă
într-o buclă a timpului în care
nu pare să contezi pentru cei care contează? Într-o lume
cu cai verzi pe pereți și chipuri inexpresive?
Dacă am umbla de-a lungul și latul acestei vieți
complet dezbrăcați de temeri,
ai avea curajul să încerci să vindeci prin iubire? Nu, eu nu implor
mângâieri. Rănile mele sunt cusute cu ață albă, conturate perfect
pentru a-mi aminti că am fost uneori epuizată, alteori dezamăgită și totuși am continuat.
Nemulțumirile interioare mocnesc de generații întregi.
Cât de departe crezi că poți fugi când sufletul și mintea
te cheamă la luptă?
Între iubire și onoare, pe ce poziție alegi să mori?