Sfidare

Așterne o pătură de spini la picioarele distrugerii,

În timp ce Crăiasa Morții coboară din caleașcă,

Făcându-și loc printre inegalabilii săi supuși,

Născuți din briza vântului și vaietul naturii,

Din urletul lupilor și tăcerea dureroasă a mării.

Privește-o în ochi în timp ce îi furi prada,

Aleargă spre trupul dezintegrat, înconjurat de ciori

Și uită de briza temătoare a disperării.

Despică pieptul presat de agonii discrete

Ale cadavrului uitat la margine de viață

Și soarbe păcatele ce clocotesc în coaste.

Apoi devorează carnea fragedă în care

Zace blestemul revoltei ce se va imprima în tine,

Atunci când sângele putred îți va încălzi buzele

Și îți va arde inima în care dorm monștrii de regrete

Care așteaptă ca eu să le fiu cheia

Către haosul din interiorul tău.