Sângerează timpul
Îmi sângerează neputincios organul cu vise,
Iar esența credinței se prelinge din mine
Pe aripile păsărilor care străpung dorul,
În susurul apei care îmi poartă gândul,
Departe de țărmurile împânzite de normalitate
Și de prădătorii pădurii ce vor să devoreze
Soarele din sufletul acoperit cu nori
Și luna din privirea sfidătoare.
Îmi pansez rănile cu fâșii de ispită
Și sorb plăcerea din mărul lui Adam,
Pe care Eva l-a lăsat ca moștenire
Păcătoșilor care aveau să se nască
Din țărâna pedepsei primordiale.
Îmi acopăr zâmbetul de sticlă cu iluzii
Și caut oarbă printre versuri un medicament
Care să oprească picăturile de viață
Ce continuă să se scurgă din sufletu-mi ciopârțit,
Lăsându-se purtate de un vânt de primăvară.
Fără să privească în spate.