Sângerează timpul

Îmi sângerează neputincios organul cu vise,

Iar esența credinței se prelinge din mine

Pe aripile păsărilor care străpung dorul,

În susurul apei care îmi poartă gândul,

Departe de țărmurile împânzite de normalitate

Și de prădătorii pădurii ce vor să devoreze

Soarele din sufletul acoperit cu nori

Și luna din privirea sfidătoare.

Îmi pansez rănile cu fâșii de ispită

Și sorb plăcerea din mărul lui Adam,

Pe care Eva l-a lăsat ca moștenire

Păcătoșilor care aveau să se nască

Din țărâna pedepsei primordiale.

Îmi acopăr zâmbetul de sticlă cu iluzii

Și caut oarbă printre versuri un medicament

Care să oprească picăturile de viață

Ce continuă să se scurgă din sufletu-mi ciopârțit,

Lăsându-se purtate de un vânt de primăvară.

Fără să privească în spate.

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.