Vals

Apropie-ți ființa de trupul meu fierbinte,

Zeiță a Edenului. Și pică în păcat,

Căci și Eva, sfântă, trăind printre îngeri,

Ales-a la final fructul blestemat.

 •

Și-a fost izgonită din Paradisul Sacru,

Condamnată fiind la o viață oarecare,

Iar urmașii săi, trăiesc în întuneric

În lumea destinată să fie închisoare.

 •

Căci ce-i de fapt natura, dacă nu blestem?

O copie nefidelă a Raiului în sine.

O pedeapsă cruntă pentru desfrânare.

Și se spune că fost-a un act de iubire?

 •

Te-ntreb pe tine, Eva: Nu te-ai săturat?

De prejudecăți, minciuni și controverse?

De ce continui însă, să-ți dorești să lupți

Pentru a ajunge în lumea de poveste?

 •

Căci pornit-ai pe un drum ce nu îți aparține,

Dorindu-ți să găsești acea lumină sfântă,

Dar nu observi tu, oare, cum sufletul se scurge,

Iar în tine crește o durere muribundă?

 •

Vin-o mai aproape, iar eu o să te repar.

Voi umple golurile ce s-au format adânc în tine,

Dar la schimb doresc să fii muza mea,

Dezbrăcată de tot de tainele creștine.

 •

Acceptă sacrificiul și nu privi în urmă.

E prea târziu. Nimeni nu o să te salveze.

Te-ai afundat destul în crunta obscuritate,

Iar lui Adam, domniță, nu părea să-i pese.

 •

Întinde-mi mâna fină și lasă-mă să conduc,

Frumusețea ta pe ringul meu de dans

Unde numai luna, mireasa suprem-a nopții,

Ne-ar dicta falnic, pașii într-un vals.

 •

Căci vezi tu, la final, vom fi doar noi doi,

Valsând în tăcere pe ritmul mortalității.

Un înger decăzut și Afrodita lui,

Pierzându-se în partea neagră a societății.