Chemare

Dragul meu, de mă auzi,

Îndreaptă-te spre cimitir,

Printre morminte să te-afunzi

Ca să-mi aduci un trandafir.

Pe piedestal să îl așezi,

În lumina slabă a lunii,

Și în tăcere să ascunzi

Taine nespuse-ale furtunii.

Să îmi cânți în miez de noapte

Pe note acute de speranță,

Pe-ale nemuririi clape,

Să mă trezești, din nou, la viață.

Căci te-or asculta și îngerii

Cu a ta sumbră simfonie.

Dar nu da totul plângerii,

Căci și durerea-i poezie.

Iar prin acel trandafir,

Vor crește alții din țărână,

Ce în infernul cimitir,

Vor fi-mpletiți într-o cunună.

Și de-ai să crezi, eu voi renaște

Din pământ, ca la-nceput,

Când pe om viața îl paște

Și în lume-și face debut.

Mă voi întoarce printre ele,  

Printre sufletele călătoare, 

Căci în adâncurile mele, 

Sunt și eu nemuritoare.