Sub formă de poezie

Ești un înger cu aripi negre,

Ce se ascunde în întuneric

Lângă ruinele funebre

Ale acestui abis feeric.

Ești o nuanță cenușie,

Într-un tablou colorat,

O pată moartă pe hârtie,

Un desen elaborat.

Ești un foc nestăpânit

Ce arde fiecare suflet,

La început te lași iubit,

Apoi îi ucizi pe toți în urlet.

Ești un sentiment profund,

De dor, de melancolie,

Ce mă va ademeni curând

Spre cea mai cruntă povestire.

Ești un nor de fum celest

Îmbrăcat în trista melodie,

Un suflet pe care să atest

Că îl iubesc cu nostalgie.

Ești un blestem dulce-amar,

Un infern necăutat,

În culori de chihlimbar

Ce mă-ndeamnă spre păcat.

Ești viață, moarte, toate cele,

Însă nu-mi ești amintire,

Căci și astăzi curgi prin vene

Sub formă de poezie…

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.