Reflectări

La un pas de moarte, se spune că amintirile călătoresc prin mintea noastră pentru ultima dată, iar auzul devine mai fin, astfel încât vom extrage toate chemările spre viață încă o singură dată.

Se spune că în viață trebuie să ne găsim acel fruct al pasiunii pe care să îl dezvoltăm și prin care să ne lăsăm amprenta.

Viața fiecaruia dintre noi este, se pare, exact la fel precum o legendă. Ne luptăm cu demonii pe care noi îi creăm și, până la finele acesteia, trebuie să avem puterea de a-i învinge. Totuși, unele legende se termină cu un final plăcut, iar altele devin o tragedie.

Mi-ai greșit mult prea mult ca să te mai cuprind în această viață, care e mult prea scurtă pentru a te deschide în fața unor persoane toxice. Poate că în următoarea, când nu o să te recunosc, o să fac din nou aceeași greșeală. Sau poate o să te schimbi. Speranța moare ultima.

Mă consider o persoană care are superputerea de a adormi după ce bea un Caffe Latte. Se pare că unele chipuri sunt dornice să îmi apară în minte cât mai mult posibil.

Un pix căzut pe podea alungă spiritele din visele mele, care încearcă să mă aline, apărând necontrolat sub forma unor ființe iubite. Acum, ele nu mai fac parte din viața mea.

Marea și secretele ei au fost mereu un subiect de discuție pentru mulți dintre noi. La fel precum luna, stelele și întreg universul. Când o să devină, însă, și mintea un subiect de discuție mai important? Mintea este primul univers care trebuie studiat, pentru a-l putea înțelege pe cel din afara noastră.

Dacă te gândești prea mult la un lucru, se va întâmpla, se spune. Să nu vă mirați atunci când o să plouă cu bomboane.

Mi-am îndulcit prea mult gândurile cu ele.

De-ar fi să dispar, aș alege să fac asta in brațele persoanei care mă iubește. Nu contează în ce circumstanțe. Totuși, detest posibilitatea de a mă întâlni cu figura morții în somn.

Dintotdeauna am simțit nevoia de atenție, o voi cere și atunci când suflarea va părăsi căldura vieții pentru o lume mult prea necunoscută prin ochii mei…