Tu nu m-ai înțeles…

„-Tu nu te-ai gândit niciodată și nici n-ai avea cum să pricepi, căci nu îți sunt cunoscute căile întunecate ale minții unui scriitor. Nu o să îți fie cunoscută niciodată relația dintre artist și opera sa de artă. Ai crede că-i doar o pânză îmbibată de culoare sau pagini pline cu zeci, sute de cuvinte goale. Nu știi cum tremură trupul său din dorința de a așterne ceva pe partiturile albe țesute cu cinci linii, ce parcă se continue la nesfârșit.( Cassian o apucă de încheietura mâinii drepte și o privi fix în ochi, așteptând un răspuns)

-Uită-te la tine și spune-mi ce vezi?(spuse ea, înmânându-i oglinda)

– Ce-aș putea să văd în aceasta cușcă rece plină de imaginile ce ascund chipul unui ipocrit? O oglindă rece ce mă vede așa cum sunt… Ochi-mi roșii de la prea mult tutun, cearcăne adânci anormalei vârstei mele, exces de alunițe pe obrazul stâng, cauzate de la prea mult stat în soare, nu sunt decât niște semne ale neputinței mele. Și pentru ce? Pentru a demonstra cuiva talentul meu închipuit.

-Nu vorbi prostii! Ești talentat! Și știi foarte bine asta, nu credeam că ai nevoie ca eu să-ți reamintesc…(își încrucișează brațele și se mișcă de pe un picior pe altul)

– Ce e, de fapt, talentul, Portia? Talentul? Nici nu știu ce definiție aș putea găsi…( își duce gânditor mâna la bărbie) Atât de complex, dar și ușor, în același timp. Prin simplitatea sa mă cucerește până la ultima suflare a inimii mele.( face câțiva pași rătăciți prin cameră). Vezi tu, Portia, atunci când pătrunzi paginile unei cărți este ca și când ai avea o lume a ta, în care te regăsești și în care, personajul principal, cel adorat și invidiat de toți, nu este mai mult decât un lucru imaginar. Atât de mult paradox într-o bucată de lemn presată, obligată să se transforme în foi.

– Cred că iei totul mult prea în serios, Cassian! O carte este doar o carte!(spuse ea destul de iritată)

– Știu că nu-ți place subiectul conversației noastre. De aia am și început-o! Crezi că nu am avut un motiv anume? Ți-am urmărit cu atenție trăsăturile feței ce ți se încovoaie pe chip în semn de dispreț sau în dezacord cu vorbele mele. Așa cum nu o să cunoști niciodată secretele închise în palatul minții mele, nici eu n-am să reușesc niciodată să deslușesc ceea ce simte inima mea atunci când tu ești prin preajmă. Ți-am verificat pulsul și știu că și tu ai aceeași nelămurire sentimentala ca si mine. Dar diferența dintre noi este că eu nu îmi permit luxul iubirii. Mintea mea e blestemată să gândească la nesfârșit, asemeni păsării de lemn încuiate în ceasul cu cuc, forțată să iasă la o plimbare la ore fixe. Sunt sclavul propriei mele ființe și mă aștept ca ceea ce am vorbit cu tine în noaptea asta să ți se pară tulburător, dar crede-mă, am fost în situații mult mai anapoda și nu am nevoie de ajutorul tău. 

-Dar, eu…(Cassian îi acoperi buzele cu degetul în semn de tăcere)

– Nu vreau să fiu înțeles, căci o dată ce ai pătruns în vâltoarea minții mele, nu vei reuși să găsești o ieșire fără o harta, iar acea harta e bine ferecată în cușca sufletului meu.( el îi lua mana subțire a fetei și i-o apropie de pieptul său) Și mi-am jurat cu mulți ani înainte că nu o să mă las îngenunchiat de o iubire, ce nu este decât o emoție infantilă, autosugerata de mintea umană, din dorința de atenție și aprecieri.

– Dacă asta este ceea ce-ți dorești, fie ca tine! N-am să-ți păteze onoarea, făcându-te să-ți încalci promisiunea absurdă, dar te rog să ții minte că o să ai nevoie de oamenii ce te înconjoară, de prieteni, de familie, de mine, când noi nu vom fii prin preajmă! Ai să realizezi mult prea târziu, că, de fapt, mândria ta este cea care îți întunecă simțurile.( Portia ieși fără nici o expresie pe chip, dar cu o imensă dezamăgire în suflet).”