Procesul desprinderii

Desprinderea de unii dintre voi este un proces complicat care necesită un interval de timp neştiut. Poate că este greu procesul sau poate îmi este greu să mă despart de oamenii vicioşi care provoacă confort pentru câteva momente. Cine poate să ştie? Într-adevăr, trebuie să mă dezlipesc de unele straturi de piele moartă, pentru ca ale mele celule să se regenereze în linişte. Ei bine, nu se poate. Stresul clocoteşte în respiraţiile plămânilor, iar după aburii lui se ridică la nivelul amplu al craniului. Este ca o locomotivă care se plimbă pe cele mai periculoase curbe sufleteşti, iar când e pe cale să îşi dea suflul, mă preschimb într-o variantă fidelă a lui Maleficient. Nu e păcat, deoarece cu unii am fost prea bună, iar cu alţii pre rea, încurcând borcanele personalităţii voastre. Mi-aţi rupt hainele în plină stradă şi m-aţi tras de păr, chiar dacă n-am rămas cheală. Unii mă urâţi în tăcere şi vă faceţi culcuş la sânul meu, alţii mă priviţi din propriul întuneric, iar eu vă sunt bec de existenţă. Ceilalţi mă iubesc şi sunt puţini, dar buni. Poate că această categorie a văzut până în adâncul gropii sufleteşti şi mă văd într-o altă viziune, dar n-au văzut tot. Am surprizele mele ca orice alt om şi le ţin împachetate în cadouri. Când le voi dărui, probabil că nu le vor dori, deoarece vor considera acest act un vis. În limbajul codat, aceste “cadouri” sunt nespusele, iar eu nu prea am multe nespuse. Deci, nu prea am multe cadouri de dăruit cu fundiţe colorate.