Gând

Dă-mi liniștea zorilor de vară!

Mi-e sete! Mi-e sete de lumină…

Mi-e dor să urc pe-a sufletului scară

Și să-ntâlnesc acolo privirea lui senină.



Mi-e dor de cer. Mi-e dor de bunătate

Și de miros de flori, de zbor înalt de păsări,

Mi-e dor să-mi fac din zâmbete cetate,

Departe de lacrimi și de flăcări.



Prea mult ne pierdem în gânduri ca frunze căzătoare;

Mi-apasă tâmpla un strigăt către infinit.

Prea mult m-am încurcat în fapte trecătoare;

În timpul ăsta, mai bine-aș fi iubit.



Mai bine-aș fi surâs când număram petale

De roze… Mai bine nu m-aș fi gândit la spini;

Știam deja că ce-i frumos adesea doare…

N-am prețui seninul de nu am fi văzut furtuni.



Nu crezi că e așa… un farmec în tot ce e în jur?

Pulsează viața în firele de iarbă…

Nu crezi că merită de dragul cerului să-nduri

Și norii lumina să o soarbă?



Căci… la răstimp va răsări și luna,

Iar mai presus de neguri se-nalță-un cer de stele;

Știi? De n-ai fi bun, ar mai avea vreun preț cununa

Florilor de câmp? Sau veșnic ți-ar fi grele



Aripile-ntr-o tristă zbatere prin tonuri cenușii?

Se face frig… Nu mai e timp decât pentru lumină;

În pragul casei te-aștept de-acum să vii.

O să-nțelegi atunci. E-o taină-așa divină…

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.