Între virgulă și punct

Pe cerul înnorat al dorurilor mele 

Tu zbori, ‘nălțându-te spre-apus;

Te pierzi difuz, apoi dispari în stele,

Tu, pasăre și vis de dragoste răpus. 

•

Te pierzi, pierzându-mă din tine

Și eu mă pierd dorindu-te trecut,

Ci nu prezent; nu cel ce pleacă și ce vine,

Nu cel cu forța în inima-mi ținut. 

•

Pe tine, epilog te vreau la versu-mi lăcrimând…

Prea multe virgule mi-ai pus în cale;

Când te-am simțit trăind în cordul meu, bătând,

Am înțeles că tu din mine nu mai ai scăpare… 

•

Cuvinte dulci mi-ai operat pe suflet;

Otravă tu mi-ai pus pe-un colț de gând,

Furtună ai stârnit în mine și viscoliri cu vuiet,

Dar iată, vine ziua când văzându-te zburând, 

•

Aripi îmi vor crește și înălțându-mă voi învia,

Căci astăzi am făcut cu mine un acord tacit:

Când o eternitate din clipa asta se va termina,

Atunci… voi învăța cum să te uit.