Închipuire

Se auzeau trosnind bucăți din mine, credeam că-i doar un vis, dar le simțeam cum se frâng, atât de ușor, de calm și de dureros, o teroare-n oase pusese stăpânire pe trupul meu firav care se obișnuise să fie răscolit. 

Inima-mi bătea într-un ritm neobișnuit, nu era teamă, nici regret, ci doar o nuanță de nerăbdare, sufletul meu era sătul de atâta așteptare în van, avea să răsară soarele și pe strada sa?

Chipul mi-era palid, sleit de puteri, abia mai puteam ține ochii deschiși, insomniile își făcuseră efectul, cearcănele se evidențiau tot mai mult, păream vie, dar interiorul meu tot mai mult se stingea…

În timp ce mă priveam în oglinda bătută de vreme și-mi analizam fiecare mișcare, am realizat că de fapt nu eram eu, nu trebuia să fii ajuns așa, cine devenisem oare?

Mai puteam fi salvată?