dulciuri amare
se scurge prin podea
mirosul de toamnă
îți aud pașii cum coboară
din mansardă
•
stau întinsă pe covor
mă surprinde adierea
o frunza-mi cade pe frunte
și-ți simt surâsul
•
mă prind de speranță
cât timp mă prinzi de mână
și mă conduci spre necunoscut
sper ca visurile să-mi rămână
•
pe un drum pavat cu pietre
alergăm cu degetele încrucișate
și ai mâinile atât de calde
încât mă distrag de la frigul de afara
•
căci ne ia pe sus o rafală
ei o numesc destin
mie-mi place să-i spun vânt
și aterizăm lângă o căsuță
•
un acoperiș de un roz deschis
precum nuanța buzelor tale
mă prinde în transă
și intru-n casă
condusă de soartă
ajunși pe hol
auzim cum cheia ne ține prizonieri
și o vad
pare așa bătrână
dar ceva dulce mă atrage
și mă aduce aproape de ea
•
oare și pe tine te-a ademenit la fel?
sau ai venit de bună voie?
căci văd pe chipul tău
bătrâna din fața noastră
îți pare cunoscută
•
mâncăm dulciuri pe nerăsuflate
dar numai unul dintre noi va sfârși în cuptor
și știam de când mi-a căzut frunza pe frunte
că dacă rămân lângă tine
nu mai simt pic de frig
•
dar știam oare de atunci
că voi muri în flăcări
cât timp ea va fii
următoarea ta delicatesă?
•
poate doar bănuiam
sau poate nici nu aveam în gând
dar spune-mi
ce povestitor crud e soarta asta?
ce frate Grimm ne-a scris povestea?
și de ce?
de ce Hansal îmi rămâne cu vrăjitoarea?