a fost odat’ o seară de mai

și un surâs în vânt

și un suflet purtat de adiere pân ‘ la mine

și iubeam pentru că era frig

și simțeam pentru că l-am lăsat să intre prin porțile minții mele 

și așteptam pentru că îl voiam

și înotam amândoi în larg în acea seară

și se loveau valurile de corăbii

și se înecau amintiri din pietre de nostalgie

și cântau norii negri

de ne acaparau și fumul

doi fumători în larg

și ne era uitat trecutul 

•

și o oaie cenușie s-a născut din tutun

l-am lăsat pe el să-i fie pântec

și am legănat-o încet

în gălăgie, plâns și tunet

•

și se schimba viteza vâslelor

se apropiau de noi

și eram doi îndrăgostiți și o oaie 

într-o mare, goi

•

și auzeam cum vremea 

născocea spargere-n geamuri

și se scufunda corabia

și noi doar le așteptam sfârșitul

căci nici un marinar

n-a vrut să ne dea un foc

deși ne-am rugat la porți ruginite

în multe nopți

dar n-am primit și am clădit

unul pe altul ne-am încălzit

de pot să-ți jur că el era smintit

ori o fi fost de la tutun?

nici nu știu și nici nu vru’

soarta să ne îndulcească

de și vata de zahăr

era fără filtru-n seara noastră

dar era plină de noi

sau să fi fost oi?

mie mi l-a adus prezentul 

și mie mi-a fost victima

căci l-am omorât

cu prea multe țigări

ori cu inima?