Dar oare…

era mijlocul nopții,

toată lumea avea sufletul pustiit,

iar liniștea dăinuia.

întunericul era atât de dens,

stelele erau moarte și ele,

iar luna refuza să-și arate prezența.

se auzea totuși un zgomot divin

venea de la ele –

zeițele nopții,

care cântă despre fericire

când toată lumea plânge.

zburau prin mințile muritorilor,

înfățișând figuri îmbătate de singurătate

cântau despre iubire

ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

dar oare… păsările nu plâng și ele?