De la suferință la fericire

Gâtul fericirii era strangulat de suferință

pe când toată viața mea era obscură

căci frigul întunericului îmi apăsa venele cave

și fumam tot ceea ce însemna regrete, dureri

în timp ce mă înțepam parcă voluntar în spini,

că poate-poate aveam să găsesc măcar o fisură de lumină

care să alimenteze ochii sufletului cu speranță (care a murit prima)

că tot genocidul ce-mi făcea tensiunea să crească

se va opri.

Totul până într-o zi oarecare

când am călcat strâmb pe muchia prăpastiei (căci nu vedeam de-atâta mare de întuneric)

ai venit

și m-ai prins, strângând cioburile din mine

și le-ai așezat pe toate la loc,

formând puzzle-ul sufletului meu

ce a căpătat în sfârșit sens,

iar când te-am privit în ochi

am simțit căldura luminii

după care am tânjit toată viața mea,

iar întunericul s-a estompat

și m-am simțit pentru prima dată întreagă.