Am învățat ce-i fericirea

Era o zi ca oricare alta
În care încă bătea inima mea frântă
Și scriam poezii din ale mele lacrimi amare
Ce picurau pe paginile tenebre
Ale caietului de dezamăgiri
Ce-l țin în brațe stând pe muchia prăpastiei
Și încercând să nu cad în gol
După ce ultima fărâmă de iubire a murit domol
Și nu mai credeam decât în răutate
Văzând că nu mai există bunătate…
Însă în acea zi, stând tot acolo
Sub lumina crepusculară,
Încercând să scap din nou basma curată,
A apărut el de nicăieri
Care mi-a schimbat viața-mi de-a pururi,
Trăgându-mă de mână
Și din pierzanie salvându-mă…
De atunci mi-am dorit să îl răsplătesc
Și fără să vreau am ajuns să-l iubesc,
Dorindu-mi să-l fac mereu fericit
Cum nu a fost toată viața lui…
Am învățat ce-i fericirea
De la el, care e iubirea ce-i menită să fie a mea…