SATORS

8

29 iulie. Neightdael, secția de poliție.

― Pe cine tot cauți? O femeie cu talie subțire intră în biroul detectivului cu un teanc de dosare vechi pe brațe. Din spatele turnului de foi – pe care îl sprijină de pieptul voluptos – i se văd ochelarii pisicești. Charon, așezat la pupitrul său, îi răspunde, făcându-i loc să așeze noile documente:

― Un prieten!

― Și are un nume, acest prieten?

― Corvin Colab! Șopti sec cu ochii ațintiți într-un dosar proaspăt deschis. Ea se așeză cu posteriorul pe colțul masei, îndoindu-și piciorul drept pentru stabilitate. Purta o fustă neagră care se scurtase brusc, mulându-se pe coapse.

― De ce îl cauți?

― A murit! Charon oftă. O privește scurt, apoi se întoarce la cercetarea sa. Însă Carla nu are de gând să-l lase, continuând să-l interogheze:

― Și de ce îl mai cauți?

― Pentru că… poate nu pot să mă obișnuiesc cu moartea lui! Bărbatul renunță, își proptește fruntea de lemnul blatului și își prinde ceafa cu palmele împreunate. Femeia îi prinde umerii cu mâinile, masându-i.

― Ar trebui…

― Nu știu! Am avut senzația că l-am văzut pe aici!

― Relaxează-te! Îi frământă muchii încordați, dar Charon nu se dedă unei asemenea pauze. Scoate o foaie albă dintr-un sertar și scrie pe ea cele cinci cuvinte-cheie, trasează linii și vorbește:

― Nu pot! Și cazul ăsta, e atât de ciudat! Fii atentă: dacă unești literele formezi o clădire! E vreuna asemănătoare?

Carla îl privește cu interes. Își odihnește palmele pe omoplații lui, uitându-se atentă peste schiță. După câteva secunde de liniște, concluzionează:

― Ai dreptate, chiar e ceva ciudat la mijloc!

― Trebuie să aflu ce! Se îndreaptă de spate, sprijinindu-și chipul în palme. Ceasul ticăie haotic. E ora șase după-amiaza, într-o zi de vineri.

― Ai grijă, Charon! Dacă ajungi prea departe s-ar putea să nu mai ieși…

― O să ies! Îți las o copie, dacă nu mă întorc, te rog să trimiți o echipă după mine!

― Charon! Îi șoptește numele tărăgănat, căzând pe gânduri.

― E important! Știu că el trăiește…

― Hai să ieșim la o cafea! Am terminat pe ziua de astăzi, dă-le dracului de dosare! Îl trage de mâna, ajutându-l să se ridice. Bărbatul se conformă fără să opună rezistență. Puțină pauză nu i-ar fi făcut rău, în orice caz era aproape la mal cu toată cercetarea. Se lasă ghidat de Carla. Ies pe ușa secției și se opresc în prima cafenea. Afară soarele dogorește, înăuntru se ascultă jazz. Câteva ore în compania recepționistei ar fi trebuit să-i prindă bine. Sunt prieteni, nimic mai mult și nimic mai puțin. Cazul SATORS era unul imposibil, iar faptul că pașii îl îndreptau spre Corvin Colab îl făcea de-a dreptul înspăimântător. Gândul că acesta s-ar putea afla prin preajmă îl neliniștea! Are să-l descopere? Sau este doar fantasma unei minți îmbolnăvite și îndurerate de moartea unui bun tovarăș?

Carla chicotește în timp ce îi povestește nimicurile de peste zi, Charon e doar pe jumătate atent la femeia din fața sa – stă cu falca rezemată în pumnul drept și mestecă plictisit zahărul în ceașca de cafea. Pe bulevard oamenii se agită – unii merg la plimbare, alții vin de la muncă. Câțiva copii se holbează prin geamul fumuriu al cafenelei, Charon zâmbește la ei. La urma, urmei dacă ștergem gândurile stranii care îi hoinăresc detectivului prin minte, ar rămâne doar o după-amiază liniștită de vineri într-o zi toridă! Carla în acoperii mâna stângă, cu care amesteca în cafea, cu a ei și îl privește zâmbitoare:

― Totul va fi bine, Charon! Te voi scoate de acolo!