Noapte de iarnă
Plâng corbii pe ștreanguri și în buzunare bate vântul, căci
monedele au căzut prin tivul rupt al căptușelii.
În cârcă stă atârnată o plasă cu haine, strânse în grabă,
ca un cadavru deshumat, îngrămădit într-un sac de nailon.
Afară ninge ca-n povești, autobuzul a uitat să mai vină
tolănit pe-o rână, trăncănind cu vântul boreal.
În stație miasma ciumei se plimbă printre oameni –
bătaia aripilor de fluturi îngrămădiți sub lampadar.
E vremea himerelor, e rece, e frig! Înlemnește sufletul divin
pe divanul duduiţei V., cu mâna încleștată pe un pahar de…
apasă trăgaciul, glonțul șuieră aspru.
Cu capul vârât în redingotă, un bătrân primește pensia.
De ochii lumii mai vrei să crezi că iubirea e cosmică,
Dar ceri anestezie pentru insomniaci, cu gust de piersică!
Baloane cu morfină plutesc peste orașe, se lasă isteria!
Ferestrele sunt larg deschise, cine suntem când nu vrem să mai fim?
Fumezi Carpați, arunci iubirea pe fereastră
să încolțească la primăvară, dar boii cerului nu s-au pus la plug,
n-am arat și nici n-om face. Mortul e în casă
stă în salonaș, ascuns de umbre soarbe tacticos un ceai de cicoare,
pe buze i se prelinge sauvignon rouge.