Fără stație

Albe ca nalba se ridică cadavre din cavou

Din depărtare se aude un metrou,

De aproape schelălăie un câine

Și oase se răsucesc prin morminte…

Lespezi se sparg și te-ntreb, Domnule Gropar:

„Ce vreți să ne mai luați de prin criptele goale și reci?”

Se trezește națiunea, adormită de-a pururea,

Se ridică cu judecata, stacojie și-nghețată, în vârf de lance.

Steaguri roșii se arată, e frig, e iarnă și se scutură salcâmii!

Au înflorit și plopii, de atâta tărăboi!

Metroul trece nepăsător pe lângă noi,

Cei din închisoarea fantomelor, zăvorâți cu cruci de fier!

Pe veci armurieri, străjeri, dopați ș-animați.

Nu mai e stație pe aici! Pentru noi: „la revedere!”

Pentru voi: „bine v-am găsit!”

Câinele trage de-un os de domn. Ce ne-a mai rămas?

E haos înghețat! Și paracliserul citește-n van…

Revolta-i doar în ţintirim, afară a rămas uitarea

Morților noștri dragi care n-au plecat!

E haos înghețat! Se bate toaca, e ora mesei cu capul plecat!

Stau în șir, morții noștri dragi. Au lăsat steagurile într-un șanț,

Le-au schimbat pe-un castron de tinichea,

Plin c-un miros de fasole și urme de „mi se pare bine”.

Ne vizitează când și când, deschid ușa de la frigider,

e gol și-l închid. Nici pe masă nu mai șade pâinea

și dușumeaua-i roasă de carii!

E haos înghețat! Se trag clopotele și oasele se retrag..