OCHII ROȘII

– Alma! Se așeză, turnându-și băutura în pahar, apoi adăugă amar: Te cam vrea mort!

– De ce?

– Pentru că s-ar putea să-ți vâri coada în planurile ei cu Ochii Roșii! Max se relaxa, punându-și picioarele pe blatul mesei. Îl amuza agitația mea, neputând să-i înțeleg modul atât de simplist și relaxat pe care îl aborda:

– Ea îi conduce sau ce? Max mă aprobă printr-o simplă înclinație a capului, oftă, începând să-mi vorbească:

– Mergea bine afacerea, aveam cumpărători doar că… vezi tu, Charlie, Alma face prețurile pe aici! „Femeia cu rochie roșie” așa i se spune! – Max bău toată băutura din pahar dintr-o singură înghițitură, trântindu-l în cele din urmă pe masă: Ne-a nenorocit! Cumva îi vrăjește pe toți! Dracul știe cum! Ăia mai puternici luptă pentru ea și halal de tot! Halal, îți spun eu! Își aprinse o țigare, trăgând tacticos din ea. Îl priveam în continuare stupefiat, căci nu așa trebuia să se comporte un polițist.

– De ce nu… – Însă prietenul meu mă întrerupse grosolan, parcă citindu-mi gândurile:

– Charlie, nu te poți pune cu Ochii Roșii!

– Mi-a cerut o colaborare!

– Și ai acceptat?

– Vreau să ajung în cuibul lor! Lovesc puternic cu pumnul în masă, ridicându-mă de pe scaun, sătul de aerul neglijent emise de bărbat: La dracu! Cuibul Dracului e al meu! Mi-am pus pălăria, continuând: Și voi rezolva lucrurile pe aici! Am părăsit secția de poliție, hotărât să o înfrunt pe misterioasa femeie în roșu. Am mers către satul pescăresc și m-am îndreptat către coliba din centrul acestuia. Am intrat neobservat, îndreptându-mă către camera principală, țipând cât să fiu auzit:

– Batem palma! Știu că ești aici!

– Deșteaptă mutare! Bem ceva? Mi-a făcut semn să mă așez la o masă rotundă, iar apoi a turnat un alcool maroniu în pahare. După această întâlnire am avut câteva transporturi împreună cu Ochii Roșii. Din păcate la fiecare transport femeia cerea dublu față de de prețul precedent. Peste o lună mă aflam într-o hală de pește cu un cumpărător în fața mea. Mă infiltrasem și așteptam doar o mutare greșită sau cel puțin să văd ceva supranatural pentru a putea acționa.

– Bună marfă! Cumpărătorul, un om cu burtă mare, fuma neglijent un trabuc, privindu-mă cu ochii mijiți din spatele unor ochelari înguști și fumuri. Era acel tip de om dezgustător, atât la aspect, cât și la intelect, deși voia să fie un Don. Îl consideram un simplu subdezvoltat care prinsese peștele cel mare…

– Și prețul va fi pe măsură! Mă sprijin cu palmele de blatul mesei și-l privesc fix.

– Prețul normal! Auzindu-mi răspunsul se înfuriase. Era și normal să o facă, doar nu putea pierde peștele cel mare pe nimicuri.

– Dublu! Mereu se întâmpla ca acești clienți să dea înapoi când auzeau prețurile, însă de fiecare dată blufam, ajungând ca aceștia să renunțe și resemnându-se să-mi plătească cât meritam.

– Ne veți distruge!

– Dublu!

– Nu am! Auzindu-l, am oftat scurt și mi-am presat toată greutatea în mâini, eram înconjurat de oamenii cumpărătorului care își îndreptau nerăbdători armele către mine.

– Cine este furnizorul tău? Am tăcut și l-am privit atent; trecând pe lângă masă s-a apropiat de mine, punându-mi mâna dreaptă pe umărul stâng:

– Zi-mi cin… – A fost întrerupt de sunetul unei arme descărcate, prăbușindu-se cu capul găurit. Bărbații au început să tragă orbește, iar din spatele halei se auzeau alte focuri de armă pentru ca mai apoi corpurile oamenilor să cadă rând pe rând în mici bălți de sânge. Înfricoșat, am plecat cât de repede am putut, pornind spre satul pescăresc. Ajuns acolo am intrat fără pic de jenă în odăile Almei:

– Cine, dracului, erau? Femeia cu rochie roșie mă privea de pe marginea scărilor, sorbind lent dintr-un pahar cu vin. Mă analizată plictisită cu ochii înnegriți:

– Ai banii? Întrebă calmă.

– Nu!

– Îndrăznești să vii fără bani? Răspunsul meu o enervă mai repede ca de obicei, îmi mârâia fiecare cuvânt pe care mi-l adresa, însă nu mă temeam de ea:

– Cumpărătorul tău e mort!

– Nu te întoarce fără bani! A aruncat paharul către mine, eșuând tragic, căci se făcuse bucăți pe treptele din fața mea. I-am aruncat o privirea încruntată, neînțelegându-i gestul:

– Ai auzit măcar ce am spus? Nu a răspuns, așadar am zâmbit sec, m-am răsucit pe călcâie și m-am îndreptat către casa mătușii. Am intrat și am adăugat la dosar tot ceea ce aflasem în ultima luna. Pe când se făcuse seară, am coborât pentru a lua cina împreună cu mătușa mea, care părea destul de împăcată cu situația. Întrucât momentele bune nu durează mult, după un scurt moment de liniște am auzit câteva bătăi scurte în ușă.

– Orice ar fi, stai în spatele meu! M-am adresat mătușii mele. Femeia încuviinţă printr-o mișcare a capului. Îndreptându-mă către ușă ochii mi s-au ațintit pe balamalele care păreau a slăbi sub presiuni. Ochii Roșii!

– Charlie! Regina îți vrea capul! Și banii! Un bărbat îmi vorbea straniu din spatele ușii.

– Doamne Dumnezeule! I-am făcut semn mătușii mele să facă liniște, iar ușa s-a prăbușit cu totul, lăsând să intre trei oameni cu armele îndreptate către noi.

– Nu ar fi păcat să o dezamăgim? Au tras (…) un moment de neatenție, iar mătușa mea cădea secerată la podea, făcându-mă să-i privesc furios. Am prins mâna unuia dintre ei, luându-i arma. Cu o singură lovitură cu patul acesteia omul a căzut la podea.” – aici se încheie relatarea lui Charlie. De aici înainte vă vom spune ceea ce ne-a povestit un om învârstă, martor la cele întâmplate.