OCHII ROȘII
Acum treizeci de ani, eram la pescuit cu tați voștri – omul luă o gură din băutură, strâmbându-se pe când simți gustul amar al acesteia, apoi continuă să vorbească: Am auzit un plânset de copil și am vrut să vedem ce se întâmplă. Am mers și am dat de tine, Charlie. Zen, adică tatăl tău, a vrut să te păstreze, așa că te-a înfiat. Deveniseşi micul nostru secret, întrucât nu am spus niciodată celor de la Centrul de Plasament că fusesei abandonat sub ponton. Pe o parte ne simțeam bine pentru că am salvat un copil, dar pe de altă parte nu am putut să nu ne gândim cum ajunsesei acolo. Ei, bine, răspunsul ne-a venit la un an sau poate doi, când am aflat cine erai de fapt… – bărbatul își aprinse o țigare, expirând lent fumul albicios – Tu ești…
Hubloul vestic fu spart de un glonț, întrerupând discuția celor trei bărbați. Khaghan se trânti pe podea, îndemnându-i și pe ceilalți doi să se chircească sub masă, încercând să se ascundă. Pașii apăsați, ai unor pantofi cu toc înalt, se făcură auziți pe punte. În surdină o femeie fredona lent un cântec de leagăn, acompaniată fiind de sunetul unei arme târâte pe pardoseală. Zgomotul ușii sparte îl făcu pe Damian să tresară, acoperindu-și urechile cu mâinile. Bucăți de lemn se împrăștiară prin cală, lovind paharele. Femeia încărcă arma, râzând psihotic și trăgând nebunește. I se adresa sărmanului om pe un ton mieros ca al sirenelor care ademenesc marinarii spre stânci:
–Charlie! Te rog, să ieși!
Khaghan își presă buzele cu degetul arătător, sugerându-i lui Charlie să păstreze liniștea. Intrusa continua ploaia de gloanțe, rotindu-se ca un titirez. Bătrânul marinar, care dădea dovadă de un curaj ieșit din comun, așteptă ca femeia să se întoarcă cu spatele, năpustindu-se, mai apoi, asupra sa ca un ghepard asupra unei antilope. Se zbătu câteva secunde, lovind cu patul puștii în stânga și dreapta, apoi degetele i se relaxară, lăsând arma să-i cadă. Urmă o trosnitură de os rupt, urmând ca femeia să se prăbușească cu ochii larg deschiși pe podea.
–O cunoști, Khaghan? întrebă Damian în timp ce se ridicase din ascunzătoarea sa. Tremura din toate încheieturile, nevenindu-i să creadă crima la care fusese martor.
–Lucrează pentru Alma! Îi răspunse Khaghan care târa cu mare greutate trupul decedatei pe punte. Îl sprijini de balustradă, balansându-l peste bord. Își scutură palmele, răsuflând ușurat. Afară se înnoptase, iar luceafărul strălucea mai puternic ca niciodată, prevestind tragicul final. Bărbatul contemplă aștrii pentru câteva momente, închise ochii și se răsuci pe călcâie, întorcându-se la cei doi bărbați care îl așteptau întrebători în cală. Trântindu-se ostenit pe banchetă, li se adresă, luând de jos o sticlă de rom și un pahar rostogolit:
–E prea mult! își turnă băutura maronie cu mâinile tremurânde. Regina pierde controlul! Bău dintr-o înghițitură întregul conținut, apoi trântind paharul îi se adresă trist celui din fața sa: Damian, te rog să mă ierți…
–Poftim? Răspunsul întârzie să-i apară, căci Khaghan tăcu, ridicându-se pe banchetă plecase într-o altă încăpere despărțită de o perdea, stârnind iritarea tânărului: Frumos, dai bir cu fugiții, din nou!
–Te rog! Khaghan se întoarse de acolo cu un album pe care îl desfăcu și îl puse pe masă. Arătă cu degetul către un bărbat îmbrăcat în costum negru, vorbind: El a prevăzut, cândva, că un mare conducător se va naște, l-a putut descrie vag reginei… primei regine – bărbatul își plecă capul, cu ochii închiși Khaghan rememora spusele clarvăzătorului: Un om născut din mare, cu ochii de foc se va întoarce în ceasul greu și-și va conduce poporul!
–Nu se spune că toți sunteți născuți din mare? Întrebă nesigur, cu glasul stins Charlie, prinzând curajul necesar de a se ridica de pe pardoseală.
–Ba da, dar nu avem ochii„ de foc”! Charlie, tu, ești probabil… mai special! la auzul acestor vorbe Damian țâșni din locul lui, sprijinindu-și palmele pe blatul mesei, răstindu-se:
–Nu-l asculta! E senil!
–De asta a vrut să mă omoare Alma? Charlie îl ignoră, continuându-și curios interogatoriul.
–Alma… se teme! Răspunse bătrânul marinar cu vocea șoptită, însă Charlie nu se lăsă, fiind cuprind de o curiozitate nefirească, căci trebuia să afle câteva răspunsuri care, credea el, trebuiau să îl ajute:
–Pentru ce are nevoie de bani?
– Pentru vreo nălucă!veni răspunsul tărăgănat al bărbatului. Oamenii ei sunt nemulțumiți, dar îi are pe ăia puternici de partea ei, așa că…
–Ajunge, Khaghan! Charlie lovi masa cu pumnul, ațintindu-l cu privirea pe Khaghan: M-ați trimis atâția ani departe! Cum ai…să înțeleg că și Hotelul ăla era tot o fantasmă? Ochii Roșii sunt doar niște furnizori! Nu știu cum de ai trăit atât de mult… dar sigur nu voi sta să ascult balivernele astea!
–Charlie… – Damian dete să-l prindă de mânecă pe bunul său prieten, însă omul cu barbă îl opri, lăsându-l pe bărbatul cu pardesiu să iasă pe punte. Avea nevoie să respire aerul nopții răcoros, să se învioreze. Situația degenera urât, iar acest lucru îl irita.
– De ce faci asta, Khaghan? Întrebă șoptit Damian, sprijinindu-și capul în mâini. Îl privea cu milă pe bătrân, nemairecunoscându-l. În fața sa stătea un om taciturn, cu ochii adânciți în orbite, cu barbă sură, îmbrăcat într-o cămașă în carouri ponosită care îi vorbea resemnat:
–Trebuie să știe adevărul!
–Care adevăr?
– Ochii Roșii sunt în larg, știi și tu!
–Sunt criminali! De ce nu-i spui că toți oamenii au murit, de secole, din vina lor?
– Damian!
– Îl vor omorî, iar tu ne spui povești! Câteva lacrimi i se scurseră pe chipul slab luminat de o un neon strâmb. Stăteau tăcuți, privindu-se intens, rememorându-și clipele apuse…
Pe când Charlie părăsi nava se întunecase. Plecă către casa mătușii sale pentru a afla mai mult despre trecutul său care acum i se părea doar o picătură de apă într-un ocean. El nu era un mutant, știa asta și mai știa că oamenii cu Ochii Roșii erau poveștile spuse de părinții săi când el era copil. Îi ascultase cu fascinație și crezuse întotdeauna că era doar un mod creativ de-ai spune să nu se avânte în larg, cu minte vălmășită de gânduri intră în casă și începu să scotocească prin debara. Damian rămăsese la omul cu barbă și lovea cu degetul arătător în masă, până când mâna lui Khaghan i-o cuprinse pe a sa.