Te-am abandonat

Te-am abandonat la apus;

nu a fost ceva premeditat, 

căci așa a simțit sufletul meu omorât de văpaia dragostei.

Culmea, inima mă-ndemna să plec,

iar mintea să rămân că poate-poate ești menit să respiri prin mine pentru totdeauna.

Astăzi, după mai bine de șase luni de când sufletul mi s-a desprins de-al tău

te-am visat și nu știu de ce, căci demult inima nu-mi mai urlă de dor

și demult nu mă mai gândesc la tine înainte să adorm. 

Te-am abandonat în amnezii de foi,

căci am simțit că așa e mai bine pentru amândoi

și nu m-am înșelat, căci fără tine am înflorit,

devenind femeia ce nu acceptă jumătăți de măsură,

care luptă până la sânge pentru visele sale

și care iubește până dincolo de nebunie să petreacă timp cu ea însăși.

Cu toate că mi-ai furat inocența, să știi că nu te voi urî vreodată,

căci nimeni nu va fura vreodată amintirile noastre.

Cu toate că m-ai lăsat să fiu condamnată la singurătate,

îți doresc să găsești răsăritul pe care nu l-ai găsit în ochii mei,

fiindcă nu mă voi mai întoarce la niciun apus,

căci, străine, viața merge înainte.