conversație cu un bărbat
„-îmi permiteți, domnișoară, să întreb dacă aveți iubit?
-nu îți permit nimic, căci îmi vorbești c-un suflet necinstit!
-cărui fapt îi datorez eu această imensă răutate?
-faptului că dumneata ești doar un mincinos și jumătate!
-dar cu ce v-am greșit? știți doar că vă venerez…
-eu știu doar că tu din cale afară de proastă mă crezi.
-se poate? n-am văzut nicicând o minte mai luminată!
-probabil ai flata în acest fel oricare altă fată…
-mai pot vedea vreuna, cu a mea inimă tristă?
-nici măcar nu mă cunoști, poate că sunt materialistă.
-puteți fi și extraterestră! doar nu credeți că aș comenta…
-spune-mi, mama ta ce face? nu-ți este dor de ea?
-cum aș putea, domniță, să-mi las mintea să zboare acolo?
când am în fața mea idealul, Cassandra lui Apollo!
-mă răscolești, ascultă, doresc să te întreb ceva,
iar de răspunzi corect, îți jur ca sunt pe veci a ta!
închide-ți întâi ochii, iar eu același lucru am să fac.
acum îmi poți dovedi ce ai, cu adevărat, în cap!
-iubirea vieții mele! întreabă-mă, dar, orice vrei!
-spune-mi, atunci, iubitule, care este culoarea ochilor mei?
-ochii? păi…bineînțeles, albaștri! mai frumoși nu există!
-sunt verzi, prostule! pleacă! acum m-ai făcut tristă.”