memoriile unui Dumnezeu
a dat faliment Grădina Raiului
mi-au plecat oamenii
i-am rugat doar să aștepte
dar i-a vrăjit fructul nerăbdării
și acum am alte mii
de suflete ce se roagă să-mi fie aproape
dar ei au fost primii
Adam a fost primul pe care l-am iubit
și Eva prim de care m-am îndrăgostit
de ea și de cuvântul “femeie”
cine ar fi zis că ea avea să-mi plece prima?
cine ar fi zis că Adam avea să-i urmeze calea?
nu caut vinovat căci e gălăgie
se ofilesc gânduri
căci lacrimi nu mai am
se usucă speranța pe ramuri de dor
și cade din zi în zi
câte un măr
l-aș mânca eu de această dată
de aș știi că îi va aduce înapoi
poate, totuși, exista vină
căci poate mi-am dorit prea mult
dar ce fac acum
că am rămas singur Dumnezeu
în Raiul fără de locuitori
căci mi-au plecat cei dragi la drum
și a trebuit
să mi amintesc drept muritori