INTERVIU

1. Pentru început, mi-ar plăcea să cunosc omul din spatele creației. Cine ești în viața de zi cu zi, de unde vii și ce planuri mărețe ai?

R: Hello, all! Sunt Miruna, un om iubitor, creativ, dornic de distracție și care se alimentează cu fericirea celor din jur. Născută în București, dar crescută ca persoană prin intermediul experiențelor din viață, plănuiesc să mă dezvolt constant.

2. Consideri că ai o pasiune pentru scris? Reușești să te folosești de acest instrument ca formă de exprimare?

R: Da, consider că este o formă de exprimare vitală pentru mine, alături de cea a afecțiunii fizice. De cele mai multe ori, scrisul reprezintă cea mai eficientă metodă de comunicare pe care o posed.

3. Din punctul tău de vedere, poate fi folosit scrisul ca formă de eliberare emoțională?

R: Fără nicio ezitare, susțin că așa este! Însă, evident, depinde de la individ la individ, însă eu fac parte din această categorie.

4. Când și cum ți-ai dat seama că poți scrie, iar că cele scrise au un sens? Ai avut susținători?

R: Sincer, am fost înzestrată din totdeauna cu darul scrisului, nu a trebuit să dobândesc asta. Încă de când făceam în școala primară diferite compuneri pe teme foarte basic, precum “O zi de toamna”😅, reușeam să stârnesc admirație de la doamna învățătoare, colegi, familie șamd. Ulterior, majoritatea profesorilor sau persoanelor neavizate care au avut contact cu diversele-mi creații, au remarcat talent și m-au încurajat să continui.

5. Unde găsești inspirație pentru scris și ce te motivează să continui?

R: Principala sursă de inspirație sunt sentimentele și trăirile personale, urmate de experiențe trăite alături de oamenii apropiați. Nu consider că am o sursă de motivație, totul este natural.

6. Povestește-mi puțin despre experiența ta artistică. Ai mai participat la astfel de concursuri? Cum ai aflat despre noi?

R: Experiența mea artistică nu este una vastă, am participat la diverse concursuri în școala generală mai mult, atât de proză, cât și de poezie, unde am reușit să obțin calificative bune. Limba română a fost întotdeauna punctul meu forte, fapt evidențiat și în cadrul examenelor la care am luat parte. Acest concurs mi-a apărut în feed-ul de explore pe Instagram.

7. „Peronul inimilor uitate” vine de la sine cu o încărcătură emoțională destul de puternică, și totuși te-ai încadrat perfect cerințelor noastre, exclusiv tema pare să ți se fi potrivit. Ți-a fost greu să abordezi această temă? Ce sentimente te-au încercat pe durata întregului proces de creație?

R: Nu cred că este nevoie să mă cunoașteți personal încât să puteți sesiza că am relatat, în mare parte, din experiență proprie. Așadar, nu, nu mi-a fost greu să aștern acele cuvinte, într-adevăr, puțin challenging să le împart cu voi toți. Mă simt că o reclamă enervantă de pe YouTube acum, însă, pentru a vedea ce sentimente m-au încercat, trebuie să citiți producția mea!😜

8. De data aceasta, noi am solicitat participanților noștri ca lucrările să fie sub formă de proză. Știm din concursurile organizate anterior că tinerilor le este mai ușor să se exprime în versuri. Tu din ce categorie faci parte? Cât de greu sau ușor îți este să scrii proză?

R: Prefer proză, deoarece sunt “dependentă” de a relata cât mai explicit, frazele mele fiind lungi și, uneori, poate ușor greoi de urmărit. Îmi este ușor să ating o limita maximă de cuvinte, pe când mă pune în dificultate una minimă.

9. Ce gen de literatură preferi să citești? Ai un scriitor preferat?

R: Ok, a sosit și acest moment inevitabil. Eu nu citesc, așadar, bine ați venit printre ceilalți oameni care se miră de acest lucru. Cum am spus, la mine este vorba de niște talent, care ar putea fi într-adevăr dezvoltat. Însă, îmi vine greu să îmi stăpânesc gândurile în general, iar în momentele în care încerc să abordez o lectură, nu trece prea mult timp până când sunt invadată de acestea, nereușind să mă focusez cu adevărat pe ceea ce citesc.

10. Obișnuiești să participi la evenimente sau cenacluri literare?

R: Nope, not really, dar poate acest concurs dă startul unor noi obiceiuri.

11. Unde te pot găsi cititorii noștri? Vor avea aceștia acces la mai multe creații literare din partea ta?

Te pregăteșți să publici ceva anume, în viitorul apropiat?

R: Dacă sunteți doritori să schimbăți opinii cu un om care îndrăgește arta cuvintelor, ori o simplă conversație chill, în legătură cu diverse subiecte, îmi puteți scrie pe Instagram – @miruna_meow18 (nu judecați numele, știu că suntem în 2023, curând se fac 10 ani de când îl folosesc și a devenit prea OG pentru a-l schimba fix acum). Dacă voi avea un proiect în desfășurare, cu siguranță îl voi anunța, stay tuned, I guess :).

12. Cum ți s-a părut interacțiunea cu echipa Artă de Patru Dimineața? Ți-ar plăcea să existe o colaborare cu noi, în viitor?

R: Interacțiunea a fost una călduroasă, m-am simțit alături de niște prieteni virtuali. Pe această cale, țin să vă mulțumesc încă o dată și public pentru oportunitatea oferită, pentru buna organizare și pentru simplul fapt că mi-ați oferit din timpul și aprecierea voastră. Sure, aș fi deschisă spre o colaborare împreună.

13. La final de interviu, te rog, lasă un gând pentru cititorii noștri!

R: Oricâte greutăți întâmpinați, perseverența și ambiția trebuie să fie cei mai buni prieteni ai voștri. Nu uitați că sunteți singurii care puteți realiza lucrurile valoroase după care tânjiți. Fiți oameni buni, că deja sunt pe cale de dispariție. Iubiți, respectați, ajutați și înțelegeți, atât propria persoană, cât și pe ceilalți. Nu neglijați persoanele care duc luptele lor, be there for them. Exploatați cât de mult puteți din potențialul vostru, nu vă rezumați doar în a-i cunoaște importanța. Timpul rezolvă lucrurile, atât timp cât vă doriți să fie așa. Nu ezitați să zâmbiți și să vă îngrijiți sufletul cu mici bucurii zilnice. Stay safe <3

TEXTUL DIN CADRUL CONCURSULUI

[…] Nu contest faptul că înstrăinarea ta mă afectează în feluri pe care poate nici măcar nu le credeam a fi cu putință. Trecerea ireversibilă și sfâșietoare a timpului estompează amăgitor amintirea ta, îndrăznesc să spun că o și alterează. Căci nu este vorba de zile, săptămâni sau luni, sunt ani grei la mijloc, care parcă nu mai iau sfârșit. Totuși, știu cu certitudine că un final tot a încolțit în mine în momentul în care te-am pierdut. Dar oare cum aș putea uita definitiv modul în care mă făceai sa mă simt când încă erai o parte din viața mea? Cum să nu fiu conștientă de contrastul dintre ideal și grotesc din prezența, respectiv absența ta? Cum să pierd din vedere omul care eram alături de tine, în comparație cu eșecul prezentului? Cum trebuie să săvârșesc această luptă continuă fără a avea cea mai semnificativă parte din mine? Din păcate, aceste întrebări continuă să mă bântuie. Concluzionez amarnic și neîncetat că liniștea sufletească este neprețuită, o întruchipare pură a excelentei, însă mă îndepărtez continuu de atingerea acestui țel. Mă simt constrânsă de propria-mi minte, situată constant în Purgatoriul lui Dante, incapabilă de a trece mai departe, de a mă căi pentru apăsările cenușii. Totodată, un pictor al destinului limitat aparținând unui Infern, căci nu avansez, stagnez în impas, pană când următorul nisip mișcător mă scufundă și mai adânc în această tortură. Fiecare fărâma a motivației de a încerca sa mă reîntorc la tine este ștearsă de o frică amplă de respingere sau de judecată a momentului când am reușit sa te îndepărtez.

Oare când se va termina interminabilul? Realizez că am prioritizat pe alții, neglijând ce e cu adevărat important. Asumarea este un pas notabil in procesul îndreptării situației, dar neputincioasă în a mi te restitui. Nu renunț să încerc, daca nu te pot avea acum, te voi aștepta cel puțin încă o viață. Am trecut prin multe, sper însă ca nu le-ai trecut cu vederea. Confruntarea cu suferința și cotidianul sunt parcă in zadar in absența ta. Acest nivel al jocului existenței creează dificultăți tehnice și mă tem că nu mai am o multitudine de vieți. Cu toate acestea, nu ezit să ți le dedic. Încerc necontenit sa procur combustibil necesar din alte resurse, însă cea fundamentală este chiar timpul, care pare sa fie doar un inamic. Dorul complotează răsunător, ca și cum nu este deja suficient de izbitor. Regretul lovește aidoma unui asteroid, lăsând în urma lui “o multitudine de nimic”. Frustrarea dăinuie la rândul ei, satirizând această circumstanță îndepărtată de a fi o comedie, cat și motivele care au dus la apariția sa. Totul se degradează, atât înăuntrul meu, cat și vizualul exterior al ființei mele și a înconjurătorului. Uneori, te aud rostindu-mi că nu ai vrut să mă lași, dar nu avea sens să rămai. Un soi de: dacă tu pleci, nu te mai văd, dacă tu pierzi, rezultă că și eu, dacă tu pici, eu te urmez. Spune-mi, când tu erai cel mai jos, cine te-a sprijinit?

În această zi timidă de primăvară, mă retrag într-un refugiu care n-are glas pentru a judeca. Sunt doar eu, cu picioarele atârnând deasupra unui lac liniștit, care încearcă să compenseze haosul mintii mele. Soarele este gata să își îmbrace rochia de-un portocaliu opalescent, pregătit sa fie consumat și el de întuneric. Acum, in apa domolă se oglindesc două palete de culori: una cuprinde derivate de roșu și oranj, pe când cealaltă este predominată de subtonuri gri și apăsări sufletești. Mă întind pe asfaltul țeapăn, îmi pun mana deasupra inimii si cerul devine noua mea planșă, unde încep a prinde contur imagini desprinse din altă realitate. Acestea mă portretizează pe un pod înalt, unde este îmbulzeală tulburătoare, dar care nu mă afectează, căci sunt obstacole peste care am trecut, pe care le-am lăsat în urmă. Observ în depărtarea încărcată o siluetă care se distinge de restul printr-o aură alcătuită parcă din tot ce-i mai bun pe această lume. Ești tu. Cu adevărat tu, adică… eu. Ești acel fragment lipsă din mine pe care tânjesc sa îl redobândesc. Ești divinul transpus in calitățile-mi pierdute precum fericirea pură, nu cea care necesită măști. Întruchipezi puterea pe care am rătăcit-o. Radiezi motivație și realizări considerabile. Ești fără de urme ale greșelilor noastre, cât și ale celor din jur. O prezentă cutremurătoare în cel mai romantizat mod. Cât de mult mi-a lipsit această înfățișare în care suntem la un loc. Oricât încerc nedorit sa-mi schimb ruta, la tine-i escala. Posibilitatea de a te uita nu a fost nicicând o alternativă viabilă, în ciuda eforturilor zadarnice. Iluzoriu context, dar de-o generozitate convenabilă, permițându-ne sincronizarea, mai ales, cea a bătăilor inimii. Numărul de momente în care am sperat și mi-am imaginat ca te voi revedea este nemărginit, pe când șansele pe care cred ca le posed de a te recupera reprezintă mulțimea vidă. Alerg către tine ca și cum e ultima dată când o pot face si nu mă opresc decât în momentul în care te simt aproape. Implor pană în pragul disperării să dai uitării neputința mea, îți jur că nu te mai las nicicum în spate. Îți arăt cum tu-mi ești soare, iar eu îți sunt lună, cum avem o conexiune vitală. Simbolizăm un întreg care nu trebuie fragmentat, căci funcționalitatea s-ar pierde în neant. M-am disciplinat destul încât să pot face fată provocărilor de orice natură, căci dificultățile cele mai profunde devin incomparabile cu absența celor mai valoroase particularități din mine. Îți promit ție, mie și oricui vrea să asculte că demonii pot fi învinși oricât de malefici ar fi, interiori sau exteriori, ascunși sau evidenți. 

Îmbrățișezi cu nostalgie ideea de a ne reunifica, iar pentru a descrie acest simțământ, nu sunt inventate suficiente moduri sau cuvinte. Tăria de caracter și confortul în propria-mi ființă ating cote maxime. În sfârșit am încetat să exist, acum afirm încrezătoare, mândră și recunoscătoare că trăiesc. Poate unul dintre cele mai frumoase lucruri este că mă iubesc.

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.