FERICIȚI

„Eram fericiți și nu știam”, un adevăr spus printre cuvinte.

Cât de simplu, eram fericiți și nu știam.

Nu știam cât de mult însemna apusul privit din grădina plină cu flori a bunicii; nu știam că răsăritul era o invitație la joc și bucurie; nu știam că valurile mării erau de fapt partituri unde oamenii scriau cele mai frumoase amintiri; nu știam că florile primăverii sunt de fapt mici zâmbete dăruite de natură, nu știam.

Nu știam că timpul transformă oamenii mari în file fără contur, file care au uitat să mai creioneze amintiri.

Nu știam că liniștea înseamna de fapt iubire, că tăcerea înseamna prezența Lui Dumnezeu.

Nu știam că dimineața poate avea atâtea nuanțe, că florile sunt copiii primăverii, că timpul are timp.

Eram fericiți și nu știam.

Nu știam că un zâmbet oferit unui om trist înseamnă răsăritul pe un cer întunecat, nu știam că inima poate vorbi doar ascultând glasul ei în liniștea tăcerii.

Nu știam că ochii pot reflecta lumina unui suflet la fel cum nu știam că zâmbetul înseamnă Dumnezeu.

Eram fericiți și nu știam că timpul înseamnă amintiri iar omul poveste.

Nu știam că totul este simplu, la un zâmbet distanță. Nu știam.

Primăvara va pleca dar va lăsa în urmă fragmente de iubire prin timpul petrecut cu noi și printre noi.

Trăind, povestind, visând vom crea noi amintiri iar atunci vom fi fericiți și vom ști.