Îmi pari atât de-ndepărat
De parcă nu te-am cunoscut,
De parcă nu te-am sărutat,
De parcă vorbe nu ne-am spus
•
Ca pe-o sculptură de Brâncuși,
Ca pe-un tablou de Luchian,
Te simt complet și nu te simt
Te știu, dar ești de nepătruns
•
Îmi bate-n tâmplă pulsul tău
Îmi curge sângele-ți în braț
Dar chipul tău s-a-ntunecat
De goana timpului bolnav
•
Îți lași umbrele pe-al meu suflet
Și mi-l brăzdezi cu întâmplări
Căci numai haosul te-abate
În calea mea, din depărtări
•
Eu te inspir și-apoi te las
Căci clipa noastră ține-atât
Cât ține-acordul de vioară
Cât ține-un alto de soprană
Sau zborul frunzei spre pământ