Teatru, pace. Drum?
Te-am uitat într-un colț al minții,
Să strângi praf de amintiri,
Când pe vremuri te râvneam cu sete,
Acum nu mai vreau să aud de tine,
Ai fost și vei fi parte din mine,
Dar nu te mai caut,
Te am doar,
Nu mă mai uit la altul cum pictează,
Ci sunt mândră de tablourile-mi,
Spectacolele de teatru
Nu-mi mai trezesc regret
Că nu sunt eu în lumina reflectoarelor.
•
Te-am uitat într-un colț al sufletului,
De unde uneori îmi faci cu ochiul,
Te mai iau la dans,
Pe muzici vechi, îmbâcsite,
Dar gura ta emoții nu-mi mai transmite,
Nu mă mai uimești,
Nu mă mai râvnești,
Nici tu.
•
Ne-am împăcat,
Pe note alambicate,
Într-o noapte din culise întunecate,
Când praful mi-a strâns bronhiile,
Iar eu mi-am promis,
Să nu mă mai întorc acolo,
În debandada veșnică,
Fără logică,
Într-o interpretare continuă,
Fără somn,
Maștile nu dorm,
Replicile dor,
Nedreptatea ustură de zor,
Când toți cântă-n cor
Fără tine,
Că tu n-ai luat rolu’,
Și-napoi te uiți,
La anii desculți,
De sacrificiu și trudă,
Poate-ntr-o zi se va plăti
Durerea inimii,
Si neplăcerea de-a-nvăța
Ce nu vrea nici mintea,
Nici sufletul să-nghită,
Inima-mi sughită,
Când e pomenită,
La vreo răscruce de drumuri,
Când o întreb din nou obsesiv:
Pe aici?
Sau am greșit de la început?