Dragi cititori, în cadrul acestei rubrici aveți ocazia să o cunoașteți pe Alina Pușcă, autor publicat din cadrul „Proiectului pentru promovarea și susținerea tinerilor scriitori la început de carieră – Artă de patru dimineața”.

I N T E R V I U

1. Ești o scriitoare a generației „lovite” din toate părțile de tehnologie. În aceste vremuri, în care poți pune inteligența artificială să îți scrie textul, cum crezi că va fi afectat scriitorul?

Chiar mă gândeam, în timpul cercetării, la lucrul acesta. Cred că tehnologia vine cu foarte multe avantaje, dacă o folosim responsabil. De exemplu, scriind ficțiune istorică și documentându-mă cu privire la anumite evenimente/locuri/personalități din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, n-am putut să nu mă simt norocoasă, datorită faptului că răspunsurile de care aveam nevoie erau la un click distanță – chiar și un sinonim, un element cultural specific unei anumite zone sau alte și alte informații pe care, ante-Internet, era mai dificil să le găsești sau implicau o muncă mai complexă (căutat prin biblioteci, deplasări în anumite zone, cercetare la fața locului, căutare prin dicționare etc.). Totodată, poți găsi inspirație, poți interacționa cu alți scriitori și poți ajunge mult mai ușor la edituri. Ca părți negative, cred că această ușurință în procesul de cercetare poate încuraja superficialitatea, procrastinarea și poate suprima dorința de a aprofunda anumite aspecte pe care le găsim sintetizate online. De asemenea, este ușor să te pierzi prin multitudinea de informații (unele, poate, neveridice) și rigoarea academică poate avea de suferit. Evident, cel mai mare inamic ar fi consumerismul – e foarte ușor să intri pe un site istoric, pentru cercetare, și să te trezești, câteva minute mai târziu, pe o platformă online, adăugând cărți în Wishlist.

2. Ai ales să scrii un roman despre războiul nazist în contextul în care Europa este zguduită acum de un alt război, cel din Ucraina. Acum un an țin minte că toți eram destul de agitați din cauza asta. A fost o pură coincidență sau ai simțit nevoia să folosești tema războiului în cartea ta?

A fost o coincidență nefericită. Eu am început să scriu la începutul anului 2021, dar, din momentul în care am finalizat manuscrisul până în momentul publicării, au mai trecut vreo zece luni, poate mai mult. N-am putut să nu fac tot felul de comparații între cele două evenimente, trebuie să recunosc; nu mă așteptam ca Europa să mai treacă prin ceva asemănător.

3. „Autor de ficțiune istorică în faza de cercetare”. E titlul unui tiktok de-al tău. Aș vrea să aprofundăm puțin subiectul. Pentru romanul tău ai ales o temă deloc ușoară, pentru care a trebuit să te documentezi mult. Pe lângă faptul că trebuia să fii atentă la niște informații istorice, ai ales și un subiect sensibil: războiul. Sensibil mai ales în vremurile noastre, când avem un război aproape de noi și zilnic auzim și vedem imagini care pot fi greu de digerat.

Au existat momente în care, în procesul de documentare, te-au copleșit/emoționat/afectat detaliile pe care le-ai găsit? Te rog, vorbește pe larg despre tot procesul și despre importanța documentării în procesul de scriere.

Documentarea, mai ales când vorbim de ficțiune istorică, e esențială. În cazul meu, chiar ideea centrală a cărții – evenimentele din Saint-Nazaire din perioada celui de-al Doilea Război Mondial – mi-a venit în timp ce citeam un clasament al dezastrelor navale, care includea și scufundarea Lancastriei. De acolo, fiecare etapă a necesitat cercetare asiduă – echipamente și tactici militare, strategii, planuri ale departamentelor guvernamentale, crearea personajelor în contextul realității de atunci, includerea unor personalități istorice în linia narativă, tehnici de spionaj, infrastructură, lagăr, context socio-economic și uman – absolut tot procesul a avut la bază documentarea pe care am putut să construiesc povestea. Până și cu privire la clădiri și stiluri de arhitectură a trebuit să mă documentez, la zone geografice, părți componente ale unor nave maritime – și multe, multe alte elemente pe care, inițial, nici nu le luasem în calcul. Baza mi-am asigurat-o de-a lungul timpului – mereu am fost fascinată de perioada celui de-al Doilea Război Mondial și am consumat multă informație cu privire la aceasta. Totuși, când am trecut la nivel micro, a trebuit să aprofundez – am citit cărți, am vizionat documentare/reportaje/interviuri despre diferite elemente care mă interesau, am citit articole și mi-am făcut notițe și schițe pe care le aveam prinse pe un panou. Da, au fost foarte multe informații cutremurătoare, greu de digerat, dar cel mai tare m-a marcat un documentar despre lagărul Drancy, în care câțiva supraviețuitori vorbeau despre atrocitățile de acolo. E cumplit chiar și când citești lucrurile respective dintr-o carte de istorie, în momentul în care le auzi spuse din gura unor oameni care au trecut prin ele devin de zeci de ori mai apăsătoare. Am avut momente în care am plâns pentru acei oameni, momente în care mi-am simțit inima grea, dar suferința este cel mai bun combustibil al creației, din punctul meu de vedere, așa că am folosit-o pentru a le spune povestea cât mai bine cu putință.

 

4. De cele mai multe ori, scriitorul este cel mai nemulțumit de propria carte. Suntem critici duri. Dar dacă ar fi să alegi un paragraf, o scenă, o replică a unui personaj de care ești atât de mândră încât ai tatua textul pe braț, care ar fi acel text?

 

Ah, e o întrebare foarte dificilă, tocmai din cauza faptului că sunt foarte critică cu textele pe care le scriu și că, citind manuscrisul de atâtea ori, a ajuns să mi se pară banal. Îți voi da, totuși, un exemplu, deși sunt convinsă că, imediat ce-ți trimit răspunsurile, voi găsi altul, care să-mi placă mai mult: “Dacă 

istoria a demonstrat ceva, e că oamenii sunt prinși într-o ciclicitate morbidă de a construi pentru a distruge și de a semna tratate de pace pentru a le încălca. Trăiește din plin, bucură-te de ceea ce iubești și, la un moment dat, în lumea asta ori în cea viitoare, ne vom regăsi. Te voi găsi!”. Mi se pare actual (din păcate!).

5. Care crezi că va fi personajul cu care cititorul va avea acel moment de „instant click”, personajul care va fura inimile tuturor?

Din moment ce cartea e scrisă la persoana I, cred că protagonista va fi cea care va câștiga compasiunea cititorilor, fiindcă avem parte de perspectiva ei asupra evenimentelor. Lucrurile prin care e nevoită să treacă, de-a lungul vieții, sunt de natură să stârnească empatia. Cu toate astea, pentru mine toate personajele au ceva al lor – am fugit de stereotipuri, nu-mi plac eroii mainstream. Am vrut să fie ancorați atât în realitate, cât și în fantezia mea.

6. Ce fel de scriitor ești? Ce vrei să transmiți lumii?

Nu știu. Pur și simplu mă las inspirată, ridic antenele creatoare la orice emoție, la fotografii, la istorie, la muzică, la artă, la viață, în general. În mintea mea e o voce care creează mereu oameni, contexte, dialoguri, povești, senzații. Trecutul, psihologia umană și natura sunt o sursă nesfârșită de inspirație – eu sunt doar un vector de la ele spre lume. Ce vreau să transmit? În primul rând, emoție. În al doilea, informație. Vreau să-i fac pe oameni să simtă pulsul anumitor momente, circumstanțe, ca și cum ar fi aievea.

7. Care este relația dintre tine ca scriitor și tine ca cititor? Scrii despre aceleași teme despre care citești sau sunt la pol opus?

E o relație complicată! Asta, pentru că ficțiunea istorică e genul meu favorit și am citit foarte multe cărți cu astfel de teme. Pe de o parte, m-a ajutat, fiindcă a facilitat fluiditatea în exprimare, șlefuirea stilului și crearea dinamicii dintre personaje, dar, pe de altă parte, mi-a îngreunat munca, fiindcă aveam impresia că nu mai pot să vin cu nimic nou, că s-a scris despre toate subiectele pe care voiam să le ating. Ca cititor, mi-am dat seama că multe cărți pe care le-aș fi considerat foarte bune la începuturi, acum mi se par destul de mediocre, fiindcă am ajuns la un nivel de sațietate cu privire la temele pe care le aleg în lecturi – ocupația nazistă, mișcările de rezistență, evenimentele din lagăr și așa mai departe. Informațiile devin, vrând-nevrând, repetitive și mi-a fost teamă de revelația asta, din postura de autor. Pe de altă parte, asta m-a motivat să caut tot felul de răsturnări de situație, să fac tot ce pot pentru ca lectura să nu fie una monotonă, predictibilă.

8. Există scriitori care stau zilnic în fața unei foi albe, clasică sau digitală, și nu lasă ziua să treacă fără să scrie măcar un cuvânt. Sunt alții care nu scriu nimic luni de zile, poate ani. Care a fost procesul tău? Cum ți-ai scris cartea, cât timp ți-a luat și de câte ori ai vrut să renunți?

Eu am avut mereu partea aceasta creativă mai activă – am scris tot timpul, de mică – poezii, cântece. Prin clasa a șaptea am scris ceea ce ar fi trebuit să fie primul meu roman – o carte despre o agentă FBI, care se infiltrează într-o bandă de motocicliști. J După ce am născut-o pe fiica mea, am simțit responsabilitatea de a fi un exemplu pentru ea și în ceea ce privește visurile pe care le ai. Vreau ca, la maturitate, să lupte pentru visul ei, indiferent cât de diferit ar fi, având certitudinea că și eu am făcut-o. Am început să scriu la începutul anului 2021 și am mers în paralel cu cercetarea și scrierea propriu-zisă, iar munca a durat în jur de un an și jumătate. Apoi au mai urmat câteva luni de discuții cu edituri, semnarea contractului, editarea și publicarea cărții – cu totul, aproximativ doi ani de muncă, așteptare, momente de inspirație, momente de deznădejdeși multe emoții. Nu am scris în fiecare zi, am avut săptămâni întregi fără să deschid laptopul. Am avut și momente în care am șters sau modificat capitole întregi și momente de inspirație maximă. Există, evident, fluctuații într-un proces care e atât de lung, există îndoieli și entuziasm și mai ales întrebarea Cine o să citească un autor no name, debutant, într-o mare de scriitori extraordinari?.Cu toate astea, nu am vrut să renunț niciodată. Cred că ideea e să o faci, în primul rând, pentru tine.

9. Prin ce crezi că se diferențiază cartea ta de restul volumelor care tratează același subiect?

În primul rând, locul în care are loc acțiunea și evenimentele la care mă refer – planurile de evacuare ale Aliaților, bombardarea Lancastriei, Organizația Todt și baza de submarine din Saint-Nazaire, raidul, detalierea evenimentelor din lagărul Drancy etc. N-am mai întâlnit această temă până acum. De asemenea, am încercat să creez personaje bine individualizate, care nu sunt nici bune, nici rele, ci umane, cu greșeli, reușite, momente de cumpănă, de revenire și așa mai departe. Pentru mine, atât ca cititor, cât și ca autor, sunt foarte importante următoarele lucruri – tensiunea, intensitatea și răsturnările de situație – am vrut să le includ într-o manieră autentică și sper că am reușit. E greu să fii sută la sută original când scrii ficțiune istorică cu privire la ocupația nazistă – în fond, măsurile represive au fost aceleași, efectele sociale și economice, de asemenea, reacțiile oamenilor s-au asemănat – poți doar să individualizezi cât de bine poți perspectiva din care spui tu povestea, prin informații inedite pe care le descoperi și creativitate.

10. Acum că ai cartea publicată, o poți ține în mână, o vezi, nu mai poți modifica nimic, este ceva ce ai schimba totuși?

Cu siguranță! De fiecare dată când am recitit manuscrisul (și nu au fost puține), am modificat ceva. Probabil e un efect al perfecționismului, dar mi-am dat seama că dacă mai schimb elemente la fiecare lectură, voi sfârși prin a pierde esența cărții și va deveni altceva. E important să știi când să te oprești, să nu te lași consumat de microbul acesta al autocriticii, care e benefic, până într-un punct, dar poate deveni periculos, dacă nu știi să-l ții sub control. În momentul în care am simțit că sunt mulțumită cu manuscrisul, i-am dat drumul, altfel l-aș fi modificat la nesfârșit și nu ar mai fi văzut în veci tiparul.

Mulțumim pentru timpul acordat!