turnul

cât este de proaspăt aerul dinainte de furtună!

divină binecuvântare, să inspiri când nori s-adună!

anticipând prăpăd, văzduhul se curăță de păcate,

se spovedește, se căiește, pentru tot ce-i el și toate.

tunete, primi vestitori ai inevitabilului dezastru;

luna tronează frământări, etern astru măiastru.

ceru-i luminat pentru o secundă, cu nuanțe de violet.

frumusețea acelei secunde, un ezoteric secret: 

slăbiciunea unei furtuni, înlăturarea de teamă. 

ea nu e înfricoșătoare, ea pe Dumnezeu îl cheamă. 

ea s-a săturat și plânge, stropi de ploaie, cristalini. 

tu, biată catastrofă, gemi, cu tunete suspini! 

intenția ei nu este frica, de-ar înțelege mai mulți! 

în furtună nu se stă, nu, furtuna o asculți.