PICTORUL

           Vremea plăcută a zilei de 5 mai i-a prins total nepregătiți pe cei 12 turiști îngrămădiți în micul autobuz care își face, acum, plinul pentru ultima sa oprire pe traseu. După câteva zile în care au vizitat obiectivele geografice și sociale din marele oraș, grupul de vizitatori este gata să își încheie călătoria într-un mod glorios: Muzeul de Artă. Cel de-al doilea ca mărime din țară, și, drept vorbind, cel mai impresionant.

           După ce a fost gazda mai multor expoziții de pictură stradală, contemporană și chiar, vara trecută, a câtorva artiști străini, marea popularitatea a venit de pe urma lui Dominic Tabacu, pictorul ale cărui lucrări au fost prezentate publicului larg în urmă cu doar câteva săptămâni.

           Pentru a evita, însă, aglomerația specifică acestor evenimente și prețurile deloc modeste, grupul a decis că ar fi mai bine să viziteze expoziția acum, în luna culorilor.

Intrarea oferită de Muzeul de Artă se ducea pe cât de de partea o astfel de primire putea merge. Flori de un verde fad care se îmbină armonios cu peretele alb, completând stilul minimalist care te izbește încă de la început. Câteva reviste aruncate pe masa dintr-un lemn de o culoare luminoasă, chiar lângă un fotoliu gol. Una dintre cele două uși din lateral se deschid, făcând intrarea unui tânăr de 20 de ani, îmbrăcat într-o cămașă în carouri (aleasă, probabil, pentru a completa deficitul de vârstă creat de expresia feței, ce transmitea, pe lângă jovialitate, și un aspect ușor copilărească) și niște pantaloni crem. Reușește să capteze atenția turiștilor, care se întorc spre el.

           – Bună ziua, îi salută entuziast, după care așteptă câteva secunde. Continuă de-abia atunci când primește un răspuns timind, din spate, care îi confirmă că turiștii sunt de aceiași naționalitate cu el și că poate să vorbească în limba maternă.

– Mă bucur că ați ales să vizitați Muzeul de Artă. Astăzi, voi fi ghidul vostru. Dacă aveți orice fel de întrebare sau vreți să aflați mai multe despre un anumit subiect, nu ezitați să îmi atragi atenția. Sunteți gata să începem?

           În șir indian, cu toții îl urmează pe tânărul ghid de-a lungul holului și în prima expoziție. Deloc surprinzător, cea a lui Dominic Tabacu.

           „Ceea ce îmi place de fiecare dată cu privire la această expoziție este modul cronologic în care sunt organizate toate operele. Astfel, putem într-adevăr să înțelegem evoluția pictorului și, îmi asum când spun asta, întreaga lui viață și personalitate. Așadar, își îndreptă el mâna spre prima lucrare, începuturile. Piatra de cotitură. Ați putea fi surprinși că este ceva ce, probabil, fiecare dintre noi am făcut la un moment dat. Cu toții privesc cu interes mai multe desene pe niște foi de matematică. Așa e, destul de amuzant, reacționează prompt la râsetele discrete ale câtorva turiști ghidul. Ceea ce îmi transmite mie însă, continuă arătând spre mai multe schițe în creion, este că fiecare dintre noi poate să își îndeplinească visul. De ce? Deoarece fiecare persoană de succes a trebuit să facă primul pas. Pas pe care îl poți face și tu, chiar azi”

           După o pauză de câteva secunde, trece la următoarea lucrare:

           „Doar un an mai târziu, avem parte și de prima operă „adevărată”, dacă putem spune așa. Cunoscută drept „Câmpul”, la prima vedere, ar putea părea o lucrare generică. Însă există câteva detalii care ne ajută să înțelegem ce transmite, cu adevărat, aceasta pictură. În primul rând, stilul folosit nu este realismul sau impresionismul, așa cum vom vedea în continuarea operelor sale, ci stilul pictorial. De ce? Deoarece, în cadrul acestui stil, mai importante decât pensulele folosite sau acuratețea procesului este subiectul în sine. Așa cum putem observa, aici predomină apariția motivului taurilor, care se regăsesc de 7 ori, continuă tânărul ghid, punctând cu degetul fiecare loc în care se regăsește aparentul subiect al picturii. După cum puteți observa, cu toate că nuanța și dimensiunea diferă de la unul la altul, ceva îi sare în evidență imediat unui ochi critic. Faptul că fiecare taur dispune de doar 3 picioare.”

           Așteaptă câteva secunde pentru că informația să fie procesată de fiecare turist care, acum își mijește ochii și își apropie capul de pânză. Pe fondul unei aprobări generale, ghidul își continuă discursul:

           „Cu toate că majoritatea persoanelor cred că această decizie a fost luată pentru evidențierea numărului 3, care denotă perfecțiunea, ceva complet, adevăratul motiv este exact contrariul. Faptul că fiecărui taur îi lipsește câte un picior este o trimitere la natura imperfectă a oamenilor. De fapt, la natura imperfectă a fiecăruia dintre noi. A mea și a ta. Faptul că nici măcar unul dintre acești tauri nu are, indiferent cât de mare și cât de puternic este, patru picioare, face aluzie la ideea conform căreia nu putem găsi perfecțiunea în această lume. Nici pictorul nu se exclude din această categorie, a oamenilor imperfecți, dezaprobând tacit ideea că arta ar putea reprezenta, într-un fel sau altul, o scăpare de starea imperfectă cu care ne naștem. Dacă ne concentram atenția spre cealaltă jumătate a picturii, putem să remarcăm o încercare de a echilibra viziunea artistică. Pomii în culori vibrante, încărcați de fructe, sunt dătători de viață. O reprezentare a micilor bucurii care sunt prezente în viața noastră, pe care căutăm să le culegem chiar și atunci când nu sunt coapte, pregătite pe deplin.

           Un ultim element ce ne atrage atenția este aparenta lipsă a soarelui. Însă, dacă vă apropiați, puteți observa că acesta există. Destul de greu de văzut, reprezentat doar de o firavă mișcare de pensulă. Cu siguranță, aceasta exprimă ideea de căutare constantă și asiduă a idealurile care credem că ne vor umple viața cu bucurie.

           O lucrare plină de semnificații, pictată la numai 17 ani. Cu siguranță, o fereastră către succesoarele ei.

           Următorul tablou este „O noapte”. Dacă pictura trecută s-a concentrat asupra caracterului vieții, care e compusă atât din bucurii, cât și din imperfecțiuni, aici este abordată o temă ușor diferită, cu toate că face parte din același spectru și anume ciclicitatea timpului și efemeritatea vieții. Cu siguranță, fiecare dintre noi am avut anumite perioade din viața în care simțim că desfășurăm aceleași activități. Un astfel de stil de a trăi poate fi extenuant. Exact în această postură s-a regăsit și pictorul atunci când a realizat lucrarea. Așa cum se poate observa, se pune un mare accent pe expresia feței protagonistului care, cu toate că are în față reprezentări a ceea ce este considerat relaxant: o carte, o tablă de șah și, în fundalul îndepărtat, un scaun liber, acesta alege să se concentreze asupra obiectului pe care îl ține, tardiv, în mână: o ceașcă de cafea. Un simbol evident al energiei artificiale, aceasta este aproape goală, ceea ce exprimă eforturile fără succes ale acestuia de a se mobiliza. Privirea sa moleșită în adâncurile cănii amplifică această idee. Amplasarea obiectelor pe care pictorul le consideră doar distrageri de la starea sa, nu o vindecare permanentă, este foarte interesantă. Atât în prim plan, cât și în depărtare, acestea sunt accesibile. Astfel, este transmisă ideea unui conflict interior între personalitatea ciudată a acestuia, care tinde spre durere, chiar și atunci când aceasta poate fi evitată, și dorința fiecăruia dintre noi de a găsi plăcere în ceea ce facem.

           Nu va îngrijorați, însă, deoarece lucrurile se schimbă. În primul rând, în materie de perspectivă asupra puterii de decizie a propriei persoane. În lucrarea „Căldura iernii”, se observă clar o revigorare în cadrul spiritului pictorului, care acum caută, chiar și în momentele grele, lucruri de care să se bucure. Până și titlul operei părăsește tendința distantă și o adoptă pe cea caldă, personală.

           Un prim plan simplu, însă plin de semnificații. O masă aprope goală, pe care se află niște cești de ceai. Probabil că remarcați motivul repetitiv al cănii. De data aceasta însă, ea este plină, și nu numai ea, ci toate ceștile din jurul ei. Astfel, se transmite imaginea unei schimbări la nivelul cel mai adânc.

           După cum puteți remarca, sunt folosite culori calde, așa cum sugerează și titlul. Chiar și negrul camerei îndepărtate din fundal și al ceaiului este atins de raze de lumină. Pigmenții albi de pe fereastră sunt, așa cum au numit-o mulți, o imagine stângace a zăpezii. Însă, cu toate că reprezentarea grafică nu este cea mai reușită, cu siguranță că ea ne transmite, în cel mai clar mod posibil, ideea de reînnoire. De a căuta, chiar și când situațiile grele se răstoarnă asupra noastră asemenea unor giganți de zăpadă, acel loc mic și reconfortant, în care să ne reîncărcăm bateriile.

           Cu toate că nu este laitmotivul picturii, putem remarca o aluzie la un element ce va fi valorificat în următoare lucrare.

           Opt mâini, în diferite poziții. Unele țin strâns ceaiul, altele gesticulează aprig, două stau relaxate pe suprafața liniară a mesei.

           S-au făcut multe supoziții cu privire la semnificația acestor mâini, însă, pentru a înțelege pe deplin ale cui sunt și ce reprezintă, vom avea nevoie de un mic ajutor. Următoarea operă de arată: „Zâmbet”

           Dacă, până acum, lucrările artistului au fost cunoscute doar la nivel local, „Zâmbet” l-a propulsat pe o scenă mult mai mare. Și nu vorbim de recunoaștere națională, ci internațională, cu apariții în reviste precum Apollo și ArtReview.

           Probabil că, la prima vedere, lucrarea o să vă pară greu de înțeles. Însă, în esență, este ceva atât de comun și totuși, atât de prețios. Prietenii pe care îi avem. Faptul că ne înconjurăm cu oameni care au aceleași gusturi și preferințe ca ale noastre este evidențiat de forma fețelor, care este una repetitivă.

           Acum, să vorbim despre ce nu este identic cu privire la cele 9 fețe din imagine: ochelari, culoarea părului și accesorii. Practic, tot ceea ce poți schimba cu privire la aspectul tău.

Cu toate că, așa cum am spus, figurile, în ansamblu, sunt diferite, ele ne par, cumva, asemănătoare. Nu vom vorbi despre ce tehnici au fost folosite pentru a crea acest efect, ci despre ideea pe carea ne-o transmit.

Indiferent de modul în care arătăm și de alegerile noastre vestimentare, cu toții suntem, la bază, oameni. Împărțim același sentimente. Și ajungem să creăm o legătură atât de puternică cu cei apropiați, încât simțim că semănăm mai mult decât la nivel emoțional. Cel puțin, această idee a vrut să ne transmită „Zâmbete”

           Ne îndreptăm către ultima lucrare din această expoziție, numită, scurt și la obiect, „Bucurie”. Opera ce concluzionează noul capitol experimentat de pictor, cel al unei fericiri pure venită chiar după o perioadă desenată în nuanțe gri.

           Cu toate că îmbinarea abstractă de culori ar putea fi trecută foarte ușor cu vederea, artistul a dedicat mult timp pentru ca rezultatul final să transmită exact starea de extaz și de energie a acestuia. Au fost necesare 19 versiuni ale lucrării până când ea să devină ceea ce cunoaștem astăzi drept „Bucurie”.

           Cu toate că expoziția se termină aici, nu vă închipuiți că, de la această apariție, pictorul nu și-a mai făcut simțită prezența. De fapt, chiar peste 2 luni, această expoziție va fi completată cu alte șase lucrări ale lui Dominic Tabacu. Cu siguranță, ele vor avea ascunse, sub mișcările specifice ale pensulei și culorile vii, povești care merită ascultate.

           Dacă, la finalul acestui tur, considerați că ați plecat mai îmbogăți din punct de vedere artistic, poate chiar moral, vă așteptăm și în iulie.”

           Autobuzul este readus la viață de discuțiile pasagerilor, care își împărtășesc opiniile cu privire la expoziție și la excursie, în general. Un loc este, însă, liber.

           Ușa toaletei se deschide, iar de acolo iese, în fugă, o persoană grăbită. Până să își croiască drum spre autobuz, însă, remarcă o figură familiară în holul acum gol. Se apropie de ea și, cu o mână întinsă, rostește:

           – Mulțumim mult pentru tur. A fost minunat.

           – Mă bucur că am putut să ofer o mică privire de ansamblu asupra pictorului și a operei sale.

           – Ați reușit să faceți asta cu succes. Un prieten de-al meu este mare fan al lui Dominic Tabacu. Își dorește să vină aici în iulie, atunci când ați spus dumneavoastră că vor mai fi aduse niște opere. Sunt sigur că va fi foarte bucuros să audă toate aceste explicații.

           – Desigur. Nu știu dacă le va auzi însă de la mine. Eu nu voi mai fi aici în iulie…

           – Ce păcat. Probabil că veți fi la alte expoziții. Îmi puteți oferi însă datele dumneavoastră de contact? Dacă se întâmplă să fim în zonă, mi-ar face mare plăcere să mai particip la astfel de tururi.

           – Sigur. Vă ofer cartea mea de vizită. Încă o dată, mă bucur că v-a plăcut. Transmiteți salutările mele și restul grupului.

           – O zi frumoasă!

           – La fel!

           – Unde ai fost? Mai avem puțin și plecam fără tine…

           – Ce amuzant! I-am luat datele de contact ghidului, spune pe un ton degajat în timp ce scoate cartea de vizită din buzunar. Literele aurite îi par cunoscute. În timp ce citește numele amplasat pe centru, bătăile inimii i se accelerează. Își scoate rapid telefonul și face o căutare pe internet: Dominic Tabacu.

           Fața îi rămâne încremenită atunci când își dă seama că persoana care i-a prezentat toate tablourile din cadrul expoziției este și aceeași care le-a creat.

Din cauza șocului, nu le poate spune acest lucru și celor din dreapta sa, în timp ce autobuzul trece pe lângă o mașina neagră, asaltată de reporteri și de câteva camere video, în care încearcă să-și facă loc renumitul pictor.

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.