ocultisme

„dacă sufăr destul de mult,

încep să gândesc doar în versuri. 

sunt preoteasa unui cult

pentru cei ce încă cred în crezuri. 

suntem blânzi, pacifiști, 

ne sacrificăm doar pe noi, fiecare. 

suntem blânzi și triști,

bolnavi contagioși și ne doare

inima și ficatul;

avem tensiune bună și nu bem alcool

plămânii și capul,

nu fumăm nimic, la vicii dăm ocol.

un singur ritual

constant, zilnic, necesar mereu,

ritual sacru, sacral,

nicicând nu va da vreun rateu.

în cerc ne așezăm,

(forma este de mare importanță)

începem să lucrăm 

adunați, crucificați întru viață. 

medităm la rău:

fiecare la părțile pe care le-a trăit. 

se cască un hău 

din care toți, pe rând, am ieșit. 

cercul se strânge;

totul e așa cum ar trebui să fie. 

cu toții plângem, 

lacrimi cad în hău, știe el ce știe. 

trebuie umplut! 

noi nu suntem prea mulți… 

cerul ne-a văzut; 

potoape cad din ochi desculți. 

hăul e o fântână, 

(plânsul te deshidratează, are sens) 

doar întinzi o mână 

iei apă-n ea și bei, apa udă un vers. 

hăul se închide:

l-am umplut noi, ceilalți sunt mântuiți. 

noi suntem omide, 

coconul ne e lacrima, fluturi asupriți. 

adormim rapid. 

e obositor să plângi pentru omenire;

ochi uzi se închid, 

e sublim să suferi pentru o menire. 

mâine de la capăt!

să înnebunești n-ar fi deloc greu,

răsplata o capăt 

trezindu-mă, mereu și iar mereu.”