ALIVE
7
― Ce i-au făcut?
― Cui?
― Am auzit clar: „golește recipientul!”, deci au scos pe cineva! De ce, Bart?
Bartolommeo se împinse puțin mai în spate cu scaunul. Picioarele metalice scârțâiră. Preț de o oră se gândise la Ofelia Hall. Caius se instalase lângă capsule, lipind câteva fire, stătea adus de spate, încordat, așezat turcește și nu putea concepe un mod rapid de a elibera oamenii. Jonas abandonă ascultarea conversațiilor. Se roti cu scaunul la un alt panou – cel pentru capsulă, trebuia să intre din nou. Aprinse interfața și fără să anunțe, deschise capacul, apoi se vârî înăuntru. Colosul aruncă cu o cheie franceză în perete. Bărbații tresăriră surprinși.
― Puteai anunța! E instabilă!
― În cât timp poți aduna toate creaturile?
― Nu asculți!
― Nu vă dați seama? Cineva s-a trezit! Ăsta e momentul! Trebuie acționat! Precum paraziții, firele săpau în carnea brațelor și a picioarelor. Pe cap își atașase o cască ridicolă compusă din mai multe plăcuțe din care ieșeau furtunuri albastre. Piciorușele conectorilor se înfipseră în frunte și ceafă. Electricitatea traversa venele. Capacul ermetic se trânti, vaporii anestezicului țâșniră, acoperindu-l pe Jonas. Privirea i se schimbase. De data asta avea să ducă planul la bun-sfârșit. Nu se mai temea de Mătușă, frica – oricum – nu aduce nimic bun!
Șeful mutanților avea cute groase pe frunte. Pufăia, plimbându-se de colo-colo. Bart căzuse pe gânduri cu capul aplecat pe coapse.
― Ofelia Hall…
― Nu și tu! Văicăreala gigantului îi aduse aminte că nu e singur. Niciodată nu puteai fii singur. Mătușa te monitoriza, oricât ai fi vrut să fugi de ea. Că îi lăsase să scape era doar o chestiune de timp. Rezistența slăbise. Mulți se aliaseră Bazei după înfrângerea din septembrie, alții dispăruseră în capsule, iar fericiții din tuneluri nu puteau fii siguri de nimic. Le oferea iluzia unei iluzii și ei o credeau! Naivi! Creaturile se întorseseră în sălbăticie. Mutanții se ascunseseră în clădiri dezafectate. Frica îi stăpânea pe toți și trezirea se amâna tot mai mult.
Noapte bună, cineva te ascultă!
Caius scotocii după un registru de modă veche (e un nostalgic) printr-o etajeră înțesată cu maculatură, unelte și cabluri. Trecu cu degetele groase peste numele extrase din baza de date a Mătușii.
POPULAȚIE GLOBALĂ:

LOCUITORI CAPITALĂ: 1.000.000
LOCUITORI ANEXĂ: 20.000, ETC.
MUNCITORI: 90%
CELULE OCUPATE: 80.000
DINTRE CARE 40% DUȘMANI, DINTRE CARE…
Primul nume: ANDANNI AIAX, degetele butucănoase se plimbau sub atenta supraveghere a lui Bartolommeo care se arăta încurcat de situație.
― Înainte să plec, hai, să vedem: câți oameni avem? Lămuri Caius.
― Mai e valabilă?
― Trebuie! Cu siguranță mai sunt ca noi prin rândurile lor și trebuie să-i găsim! E musai să avem grijă cu gagiul ăsta! Arătă spre Aiax.
― Mă neliniștește ceva…
― Spune!
― De unde știm dacă putem avea încredere…
― Nu știm! Ai văzut reacția ăluia din laborator. Caius vorbea cu însuflețire, speanța i se citea în priviri. Medicii nu sunt controlați! Mătușa nu ar fi ordonat să scoată corpul…
― Doar dacă nu joacă la cacialma!
― Fix asta vrea să credem! Ne-a făcut să nu ne mai încredem! Oftă adânc, clătinând din cap și închizându-și ochii preț de câteva clipe. Cel mai bine e să renunțăm la tehnologie! S-o ia dracu! Pentru a doua oară Bart nu înțelese atitudinea prietenului său. Nu te uita așa! Nu îți dai seama? Prostia asta ne-a adus aici! Toate bune, până cade pe mâna unora ca Mătușa și a altor descreierați!
― Și cu Aiax, ăsta?
Caius nu apucă să răspundă. Prin difuzoare izbucni un țiuit strident, urmat de o voce bolovănoasă ca a unei pisici care tocmai învățase să vorbească. Sunetele mecanice înghețau sufletul oricui. Bărbații făcură schimbi de priviri nedumeriți. Niciunul dintre ei nu înțelegea de unde s-ar fi putut emite…
― A… a… a…aici V…v…v…vo…vo..vor… Vorniam!
Confuzia deveni colosală. Vorniam fusese măturat de bombardamente. Fluctuația undelor sonore era haotică. Bartolommeo Jirnés se chinuia să regleze unda potrivită. Li se transmitea prin radio, pe o frecvență foarte joasă.
― A… auziți? Glasul distorsionat se întrerupea constant de bâzâituri. Repet: Vorniam!
― Să fiu al naibii! Caius prelinse palma enormă peste maxilarul ascuțit, trăgându-și de piele. Precauţi, nu scot niciun cuvânt. Se încerca localizarea aparatului.