Înec în cerneală
Pe pupila deschisă-mi roiesc
molii somnambule.
Oare ar trebui să le stârnesc,
ca să le văd cum îmi decojesc oja
sau, în loc de unghii, îmi vor devora visele,
în timp ce tu te-neci în călimară?
Auzi cum fluieră farfuriile prin sertare?
De ce Pământul meu se cutremură, dar al tău
stă pe loc?
Nu-ntoarce privirea, închide-ți ochiul
cu buricele pline de kerosen.
Poți trage acum cu urechea la
prăbușirea aripilor tale sau măcar la
râsul meu blestemat?
Ai surzit de la zgomotul gândurilor tale?
Atunci, cu-n ciocan, o să le zdrobesc
sau în zadar te voi bate pe umăr
și-ți voi iriga venele cu cioburi de sticlă…
Lasă-ți privirea să alunece pe ridurile-mi prefăcute,
când se vor face acestea scrum?
Abia atunci când voi naufragia, iar tu mă vei pândi
printr-o lunetă?
Nu te saturi de căderea noastră.
Oare trebuie să o înrămez,
înainte să ardă-n negru de fum?