Simfonia disperării

„Nu căuta, nu există scaune;

Vei sta în picoare 

Cât e viața Pământului de lungă

Și vei asculta „Simfonia disperării”

Compusă de toate sufletele frânte și chinuite.

Începe cu liniștea apăsătoare a morții din cameră,

Apoi își face curaj o învechită vioară,

Iar notele sunt lungi și scârțâite

Și atunci auzi pianul

Cu notele-i puternice și furioase

Și începe să cânte în dezacord cu vioarele

Care caută alinare.

Toba încearcă să facă liniște cu gălăgie,

Timpanele plâng și sângerează,

Iar melodia e din ce în ce mai tare,

Și instrumentele plâng și urlă,

Cântă din toți plămânii, distrugându-se pe sine,

Disperarea asistă la concert, aplaudând,

Dorințele au părăsit camera,

De acum e doar sunet peste sunet;

Clapele se apasă cu rapiditate 

Pe când corzile vioarelor se rup

Cu smintitele trompete,

Orga lui Bach urlă 

Măcar de-ar suna frumos ca în Toccata and Fugue în D minor,

Dar toate sunt în dezarmonie;

Uite și chitara cum se alină cu harpa

Cântând ambele într-un colț.

Nu are rost să fugi, de aici nu există scăpare,

Sufletele chinuite te-au ales pe tine să le ții companie,

Fii gata să urlii odată cu ele.”

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.