ALIVE – 9

― Crezi că sunt supraviețuitori la Vorniam?

― Nu știu! Vine din Nicăieri semnalul ăsta…

― Dacă e o cursă?

Caius și Bartolommeo stăruiau asupra mesajului coșmaresc, transmis de fantomele orașului bombardat. Puteau să fie supraviețuitori sau la fel de bine se puteau dovedi a fi susținători ai Mătușii. Pulsometrul atașat capsulei lui Jonas le atrase atenția. Diagramele se mișcau haotic. Pe unul dintre panouri structura 3D a Ofeliei Hall se făcuse uitată. Acum, sub silueta ei scria: „DECEDAT”.

― Ce Dumnezeu?

― Ce e?

― A murit cineva!

― S-au poate s-a trezit…

Se priviră neputincioși, oftară, apoi tăcură. Liniștea funebră le răscolea sufletele. Acolo, undeva, exista posibilitatea să mai fie supraviețuitori – oameni, mutanți, metamorfi, pe care Mătușa să-i fi omis. Tăcuți, demarară scoaterea băiatului din capsulă. Corpul său ieșise din parametrii optimi și nu ar fi riscat să-și omoare propriul camarad. Bartolommeo începu scanarea organismului, Caius slăbi manetele și deschise capacul.

― Ce crezi că s-a întâmplat acolo? Bart nu răspunse, se concentra asupra panourilor din față care îi luminau chipul în verde. Degetele alunecau repezite pe taste. Șiruri de numere galopau la infinit, pierzându-se în josul bării de navigare. Hârâitul emițătoarelor se auzea din nou, aceeași voce lugubră se spărgea de pereții cavernelor.

― Nu din nou! Văicăritul mârâit al lui Caius nu opri sunetul să se propage.

― A… aici Vorniam! Ne… auziți?

― Să răspundem?

Încă cufundat în coduri, Bart se răsti. Nu privi bărbatul cocoșat asupra difuzorului, doar răcni, asigurându-se că se face înțeles.

― Nici pomeneală! Ai înnebunit?

― Jonas de ce nu se trezește?

― Dă-i timp! Se trânti pe scaun cu capul rezemat de spetează.

― Se zguduie pământul! De jos se aud bubuituri! Pentru prima oară de când fuseseră contactați, glasul se auzi clar. Întoarseră rapid capul unul spre celălalt, privindu-se neliniștiți. Jonas tușea, săltându-se pe brațe din capsulă.

―Șșșșș! Făcu Caius, încruntat, în direcția omului-bufniță.

―Ne auziți? Ceva sparge pământul! Vine din subteran! De ieri au început și bombardamentele! Nu știm cine ne atacă! Ne auziți?

Bartolommeo se opri din tastat. Cu mâinile strânse sub bărbie, privea aparatul împodobit cu butoane albastre, pâlpâitoare. Nu îți puteai da seama la ce se gândea. Câteva cute îi traversau fruntea și buzele formau o linie crispată. Șeful mutanților pufnea pe nări. În registre găsiseră trei mii de indivizi pe care îi considerau disponibili și demni de încrede. Colosul convenise să pornească imediat pe urmele „poporului” său, dar intervenise glasul din Vorniam. Bâzâitul se opri!

― Ce a fost asta? Jonas se dezmeticea greu.

― Nu știm! Sprijini palmele pe coapse, ridicându-se în picioare. Prinse ceafa cu mâinile ca niște lopeți și expiră zgomotos. Acum că te-ai trezit, trebuie să plec! Îmbrăcă un palton gros de lână, îndesă pe scăfârlie o bască cu cozoroc îngust și ascunse în căptușeala hainei un revolver.

― Caius, ai rămas în urmă!

― Taci, Bart! Degetele butucănoase se chinuiau să încheie nasturii de os. Un glonț și nu o să mai fie nimeni să controleze șipuri!

― Se numesc „cipuri”!

Colosul plecă cu pași apăsați, adâncindu-se în tunel. Nu acordă nicio privire camarazilor săi, știa clar că trebuie să-și adune toate creaturile – Mătușa avea să cadă. Băiatul tocmai trezit îl urmărea cu privirea încurcată. Bartolommeo i se părea îngrijorat. Lucrurile scăpaseră de sub control. Văzuse cu ochii săi lumea metaverse, decăzând în câteva secunde și apoi Ofelia unde dispăruse? Și la urma, urmei femeia aia era Ofelia pe care o căuta? Împleticit, cu minte vraiște prin care se învălmășeau tot felul de întrebări, Jonas se bălăngăni până în dreptul pupitrului său. Își plimbă ochii de la o pagină la alta, îngrozindu-se: „OFELIA HALL – DECEDATĂ”.

― Imposibil! Se întinse pe spătarul scaunului. Bartolommeo reluase tastările. Cred că am găsit-o pe Ofelia! Nu știu ce e pentru mine, dar… Prietenul său nu răspundea, doar tastele lovite mai produceau sunete revoltate. Și Caius unde a plecat așa? Pentru un scurt moment butoanele tăcură, cât timp călăul lor își trosnea degetele, apoi porniră din nou, parcă mai indignate ca prima dată, să hurducăie grosolan. Ce tot faci acolo?

Mâinile lui Bart înghețau, simțea o durere în umărul drept și încerca să o ignore. Pe ecran se derulau succesiv machete 3D ale clădirilor, structurilor corpurilor umanoide și coduri peste coduri. Complet absorbit de ceea ce i se prezenta nu mai auzi noul mesaj: „Ne aude cineva? Vorniam se desprinde!” la care Jonas răspunse fără să stea pe gânduri: „Cine sunteți?”. Tocmai când glasul din citadelă replică: „Suntem izolați și chestii străpung scoarța… De sus ne atacă cu laser și gloanțe!” Bartolommeo realiză greșeala. Trase stația din priză și trânti câteva manete – comunicarea fu întreruptă.

― Sunteți nebuni, toți! Țipă. Cu genunchii îndoiți se puse pe jos, prinzându-și capul în mâini. Tremura nervos, neputând să se controleze.

― Ce se petrece? Reușise să-l panicheze și pe băiat. Prea bine, nu-mi spui, aflu singur! Îi luă locul în fața monitorului, deschise toate filele și cu ochii mijiți realiză portița de scăpare a umanității. Puteau elimina Mătușa!

Bărbatul chircit își reveni în fire. Trecu limba agitat peste buzele crăpate și vorbi solemn:

― Caius a plecat să strângă armata! De la Vorniam ne sunt trimise semnale la fiecare cinsprezece minute! Poate e o capcană, nu știm! Cineva s-a trezit și e dus într-o rezervă…

― Ofelia s-a trezit! Gemu Jonas.

― Pornim o lovitură în sistemul Bazei, dacă nu am deconectat oamenii prin falie, atunci îi vom scoate tot cu ajutorul tehnologiei. Atac cibernetic, Jonas!

― Și Ofelia?

― Termină! În câteva zile începe revolta! Mai mulți Medici forfotesc de mult, avem trei mii de indivizi doar în capitală, când se întoarce Caius, cu creaturile lui, vom avea cu mult mai mulți aliați! Ești atent? Lovim în trei săptămâni! Nici nu mai contează cum, am stat prea mult… douăzeci de ani au fost suficienți!

― Care e planul întreg?

Bartolommeo inspiră adânc și continuă, reluându-și locul de la panou:

― Caius știe locațiile fiecărei grupări de vantablack și metamorfi. Îi va lua patru zile să transmită mesajele la toți și alte cinci zile ca să mărșăluiască spre noi. Transmisiunea va rămâne închisă – Caius nu trebuie să fie descoperit, își ascunde bine urmele – când vor ajunge la Sherishunklerden vor reporni pentru cinci secunde transmisiunea, cât să ne anunțe că au sosit. De acolo vor mai avea nevoie doar de o noapte de marș intens. Caius o să fie în prima linie, apoi urmăm noi! Mă asculți? Băiatul dete din cap afirmativ și Bart continuă: Cât așteptăm, hai, să începem slăbirea securității! Nu toți oamenii treji agreează Mătușa… fie, vei merge printre Medici să îl cauți pe Konrad, ăsta o se ne prindă bine!

Bartolommeo scoase de sub birou un pachet turtit de țigări. Prinse una între buze și o aprinse, pufăind fumul spre tavan.

― De unde le ai?

― După ce îl găsești pe Konrad îi spui că: „Ne-a scăpat calul de la căruță!” va știi despre ce e vorba! Am format o linie de hackeri și am început să demolăm metaverse-ul și tot ce îi ține la adăpost… Konrad mi-a fost bun prieten înainte de Mătușă. Îl cunosc bine, nu ne poate trăda! Am încredere în el! Expresia asta… era o glumă de a noastră. Bartolommeo căzu pe gânduri.

―Bart…

Bărbatul reluă discuția cu ceva mai multă însuflețire:

―De data asta nu fugim! Fie și că incendiem Baza și toate instituțiile cu tot cu oameni, nu mă mai interesează! Turti chiștocul de marginea mesei de tablă, lăsându-l să cadă. Își frământă mâinile și se întoarse la codurile sale. Jonas se îngrozi, auzind planul spus cu atâta hotărâre, dar tăcu, știa că în orice război vor fi pierderi – erau indispensabile – și totuși gândul nu-i dădea pace. Îl lăsă singur pe Bartolommeo, urcă scările spre casa din poiană. Mătușa știa de el și orice fugă ar fi fost fără rost. Nu putea să se ascundă, dar putea încerca să lupte. Își puse căștile în urechi și porni walkmanul. Atârnă de umeri halatul alb, așeză ochelarii pe nas se privi în oglindă și se îmbărbătă. Avea să dea în aceeași zi peste rezerva Ofeliei și să-și întâlnească androginul. Confruntarea finală se apropia. Niciunul dintre ei nu mai dădea înapoi, chiar dacă frica le dansa pe inimă.