19.11.2023 — 01.12.2023
Temă: Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele
1.
„Îmi doresc să pot spune sincer că te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele. Îmi doresc să pot spune că am rupt chiar paginile tale, dar astfel aș rupe o parte prețioasă din carte…și ar însemna să continui să rup pagini din trecut până m-aș apropia de prezent. Aș vrea să pot spune sincer că nu vei mai fi parte din următorul meu capitol, dar am spus la fel și despre ultimele zece. Eu eram menită să fiu singurul personaj principal din carte, dar fiecare pagină a ajuns să îți poarte numele lângă al meu. Câteodată mă întreb dacă n-am făcut o greșeală incluzându-te în poveste, dar tu ai reușit să faci cartea mai frumoasă. Poate că nu ai fost în introducerea cărții, dar te vei afla în epilog și te vei regăsi în mulțumirile de la final.
⚫️ Creație proprie:
@bianca._bie
———————————————
2.
„Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele, undeva pe la începutul unui nou capitol, căci îmi era teamă de finalul poveștii. Aveam să plantez câte o lacrimă cu fiecare pagină pe care aș fi scris-o și totuși…Mi-ai frânt inima când ai alunecat de pe rândurile bolduite ale cărții, cu toate că eram conștientă ca aveai să te scalzi într-un ocean fără apă.
În propoziția finală, pecetluită c-un sărut în loc de punct, mintea mi s-a pustiit ca-ntr-o pădure deasă, plină de gânduri, fără a putea însă să recunosc scoarța vreunui arbore. Titlul mi s-a pierdut printre roiul de frunze împrăștiate pe jos și-am ales să-ți scriu numele în schimb.”
⚫️ Creație proprie:
@maeria_3
@flowers_of_poetry
———————————————
3.
”Te-am abandonat undeva printre filele îngălbenite ale cărții vieții mele, exact atunci când aș fi vrut să nu o fac. Dar uite că am fost nevoită să închid acest capitol, să mă prefac că nu l-am citit niciodată, pentru că, în fapt, a fost doar un epilog fără rost. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, când am deschis ultima dată cartea, povestea ta lipsea. Probabil am rupt-o inconștient, în somn. Mi-aș fi dorit să nu fiu atât de crudă, dar scriitorul nu poate face decât ceea ce simte.”
⚫️ Creație proprie:
@mariaa_victoriaa6
———————————————
4.
„Te-am abandonat între filele îngălbenite ale cărții vieții mele… sau, mai bine zis, te-am mototolit în pumni de cerneală ca pe un prosop abraziv, plin de machiaj de 12 noaptea și te-am agățat ca un fruct confiat pe-un șirag de versete blestemate. Cred ca te vei deșira încetul cu încetul, te vei decoji ca o portocală păstrată de la Crăciunul trecut.
Oare câte muște vor fi atrase de minciunile tale acum? Una deja am prins-o între buricele degetelor mari, mă gândesc să o cruț de bisturiul tău, măcar ea dacă nu eu… Sau s-o conserv în mercur și lacrimi atrofiate? Știi că am o colecție de aripi frânte de gândaci de Colorado? O să mi-i lipesc în piept, o să-mi fie broșe ca să-mi înțepe amintirile fermentate cu tine.
Atât îți cer: pictează-ți obrazul în roșu, eventual cu un rest de ruj Dior aruncat de mine în baie, ca să știe muștele să te ocolească…”
⚫️ Creație proprie:
@zahariamaraioana
———————————————
5.
„Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele și am întors pagina, de data asta fără a mai avea vreun colț îndoit. Ai rămas în spate, te-a înghițit trecutul și te-a luat prizonier. Pe poteca prăfuită s-au șters pașii, au crescut ierburi dese, poarta ruginită neatinsă de ani buni, nimeni nu i-a mai călcat pragul, tu ți-ai luat zborul și eu nu am mai avut curaj. Cobor în liniște pe bucățile rămase din scările pe care pășeam cu dragoste cândva, azi o inimă frântă le descoperă. Te-am lăsat în urmă, te-ai pierdut printre greșelile fără iertare și-ai rămas doar o umbră, ah, ce pustie alinare.”
⚫️ creație proprie:
@poezii._.citatee
@_georgii28
———————————————
6.
„Mi-a secat cerneala odată cu lacrimile părăsite, uitate într-o întunecime pe care am ales s-o fac de nepătruns. Am vărsat cerneală pe rochia mea albastră și oricât am încercat după să o spăl, n-am putut niciodată să-mi dau seama dacă pata a rămas sau nu, căci, sinceră să fiu, n-am reușit s-o văd niciodată, nici chiar în momentul imediat pătării. Așa că este complet de înțeles de ce cartea asta a rămas neterminată. N-am mai reușit nici până acum să scap de paranoia continuă că sunt toată acoperită de pete de cerneală. Pete de cerneală pe care toți le văd, toți în afară de mine.”
⚫️ Creație proprie:
@alice.s.didu
———————————————
7.
”Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele, undeva departe în sufletul meu pustiu și stricat de timp, prin apropiere de inima mea plină de smoala uitării și a tăcerii. M-am lăsat dusă de privirea ta plină de stele, de brațele tale calde și deschise mai mereu pentru trupul meu, de vocea ta ce îmi rupea din durere… Nu am văzut că eram prinsă deja în capcana ta, nu mi-am dat seama că am fost o simplă trecătoare într-un capitol din cartea ta, în timp ce speram ca tu să poți face parte din finalul cărții mele.
Poate așa a fost să fie, poate destinul a fost cu totul un altul. Poate pentru tine, exista o altă ea, poate pentru mine exista un alt el. Și totuși… Poate dacă nu m-ai fi izgonit din viața ta atât de agresiv, încă am fi fost pe aceeași pagină, creionându-ne propriul nostru basm. Dar trebuie să recunosc că un „poate” nu ține locul unui „așa a fost să fie”.
Și într-un final, cu toate că noi doi am fost separați de Univers, încă suntem copiii aceluiași cer. Așa că în altă viață, poate vom avea o altă poveste.”
⚫️ Creație proprie:
@_denisa19.
@writer.from.the.stars
———————————————
8.
,,Azi doare mai tare decât ieri, de când te-am pierdut în cartea mea. Până și filele s-au îngălbenit de când aștept aici cu flori. Petele mi s-au dus și rădăcinile s-au smuls, de când lacrimile m-au atins. Au secat de atâtea lacrimi, rătăcite pe obraji. Și petalele s-au stins, de când filele le-am ars. Cuprinse târziu de armonie, se sfărâmă-n cioburi de amintiri. Aștept vântul să cuprindă măduva plină de vicii. Să-mi poarte scrisul printre file, prin dor veșnic prins în rânduri. Aruncat tot pe hârtie, sufletul meu e artă vie. Ce înflorește din ruine, până la ultima petală presată adânc în cartea vieții.”
⚫️ Creație proprie:
@ioana_gst
———————————————
9.
„Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele. Te-am aruncat fără milă în maldăre putrede de gunoi stătut, ți-am tras cu putere părul prin mirosurile necunoscute și profund neplăcute ale ghenei blestemate de gunoi. Ți-am ucis sufletul, l-am străpuns cu bețișoare parfumate-n vânt arzând, ți-am tras de piele până a devenit funie și ți-am șoptit în urechi doar blesteme. Te-am omorât doar ca să te reînviu și te-am reînviat doar ca să te omor. De fapt, adevărul e că sunt complet singură. Putere nu mai am atunci când ei mă fugăresc pe străzi. Aș alerga până la capătul pământului doar ca să mă întorc până la nucleu, înapoi în centrul vieții mele, în centrul Universului. Cocostârcii mor de dor, eu mor în noroi. Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele. Nu am știut ce să fac cu tine, te-am aruncat ca pe o decorațiune spartă de Crăciun pe care n-o dorește nimeni, nu am fost în stare să te reciclez. Bani de înmormântare nu am avut, dorința de a-ți aprinde o lumânare a fost încă de la început stinsă. Ți-am trasat povești pe piele și ți-am implementat speranță-nvene. Te-am iubit o zi ca tu să mă dai uitării o săptămână și te-ai întors preț de două clipe, crezând că respirațiile tale o să-mi fie de ajuns după ce m-ai lăsat în frig și ninsoare, până am devenit maldăre de zăpadă pătate de urină și dovezi ale unei inimi ce nu știe să bată-n ritm de iubire. Tu nu m-ai vrut pe mine, nici măcar nu m-ai dorit, ai vrut doar să mă folosești, să mă abuzezi, să mă faci scrum, să mă aprinzi ca după să mă dai uitării. Ai vrut să trezești ceva în mine, poate că ai vrut să trezești ceva-n mine. M-ai făcut să strălucesc ca după să-mi spui că sunt doar o piatră banală și rece adânc ascunsă-n pământ, ce nici măcar nu merită șlefuită. Îți mai șoptesc acum pentru ultima oară: „Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele.” Te-am fumat doar ca să te faci scrum.”
⚫️ Creație proprie:
@novembre.con.nuvole
———————————————
10.
„Ai fost o floare presată între două file ale unui volum de poezie scris de mine. Când poemul a ajuns la pieire, l-am resuscitat ca o zi care nu a fost trăită într-un «joc secund». Erai și o artă poetică modernă, dar ai distrus «corola de minuni a lumii», așa că te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele. În «testamentul» tău scrie că toată averea ta poetică îmi aparține și acum mă cauți în subsolul Bibliotecii Naționale a României, dar pe manuscrisul genezei noastre cresc «flori de mucigai».”
⚫️ Creație proprie:
@_mariana.faur_
———————————————
11.
Urlet
„Stelele stau atârnate pe sârma de rufe, le-am pus la uscat ca să lumineze mai încet și să întârzie răsăritul – trădarea promisiunilor din noapte – să mai scriu cu lampa stinsă despre doi oameni curioși, abandonați într-o iarnă în Praga, apoi să adorm fără vise. Am lipit de piept cu ceară livretul de la Budapesta și m-am lepădat de tine, urlet mut și doină a aripilor frânte! Dimineață n-am murit când din slove am aflat pământul despicat pe malul celălalt! Și aș vrea să simt Praga cu tine, dar îmi chem curajul să-mi poarte pașii la izvor, sub lună mută să ne oprim din mers – tu p-un mal, eu pe altul! Viața ne-a fost carte, dar nu de basme, nici de romanțe, ci deochi stins în foc, cu zile file-n amurg stropite cu văpăile celorlalți și cuvinte ne-au fost inimile, zâmbetele, privirile și căldura corpurilor… Vreau să simt Praga cu tine, abandonat la Budapesta în paginile îngălbenite ale cărții vieții mele, jumătate venin, jumătate amar ș-un strop senin din albastrul cerului.
Foaie verde, busuioc, frânt în trei fără noroc, zboară peste casă – pe înserat am murit – așază-mi-te-n poală și mai povestește-mi despre soartă…”
⚫️ Creație proprie:
@ cristina.negreanu
———————————————
12.
„Cum să faci să uzi șopronul cu lacrimi?
Uite, mi-am îmbibat haina în clor, arăt ca un doctor acum, nu-i așa?
Dar dacă ți-aș spune că halatul e cârpa cu care mi-am șters demonstrațiile greșite?
Șopronul ar mai fi el oare înecat acum în praf de cretă și zâmbete zdrobite prematur?
Mi-am împletit un șirag de vise caustice. Oare de ce tot ce-mi doresc arde în artificii violente? Uneori mă întreb câte praștii îmi ascunde sufletul și câte capcane de șoareci a plantat la intrarea lui. Îmi amintesc când una dintre ele mi-a capsat un gând și l-a măturat dintre neuroni.
De ce nu pot simți cu mintea? Sufletul oricum mi-e doar un abur reciclat, plin de toxine și bătut intermitent de efect de seră.
Chiar trebuie să am praf de pușcă pe pomeți în loc de fard de obraji? Să miros toată viața a război și-a implozie integrabilă Riemann?
Tac, gata spectacolul! Recunosc. Îmi place explozibilul ideatic prea mult, iar puștile și trăgaciul lor diferențiabil par că-mi amortizează răzmerița ce se dă regulat în capul meu. Îmi așez haina spălată cu înălbitor mai bine pe umeri, să nu cadă în noroiul pe care pășesc acum. Îi spun că în curând mâlul va fi înlocuit cu dală de marmură, că magazinul comunist de la colț va fi un supermarket internațional, că, în sfârșit, voi călca în normalitate, că o să las în urmă prietenele cu buze mai mari decât nasul lor cârn (nu va rămâne nici el pentru mult timp așa, au programare la bisturiu săptămâna viitoare), care vorbesc doar despre ele, despre cât de îngust e orizontul lor și despre tupeul meu că îndrăznesc să nu mă mânjesc de prostia socială.
Bine că mai am un pic de clor la mine. E într-un dop învelit, în bagajul de mână. Dacă mai văd semne de murdărie, o să le atac și-o să le răzuiesc de pe mine ca toate etichetele de pe borcanele cu murături. Mi-am fixat centura de siguranță, îmi resetez creierul și schimb frecvența. De acum nu o să mai gândesc în română. Mi-am ales o altă limbă, mai neutră, mai avantajoasă pe piața economică. O aud și acum, stâlcită, cu accentul ăla slav atât de enervant, în vocea pilotului care ne spune bun venit la bord.
Enjoy your flight…
…because eu sigur o s-o fac…”
⚫️ Creație proprie:
@zahariamaraioana
———————————————
13.
„M-am mințit că te-am abandonat în filele îngălbenite ale vieții mele, însă, de fapt, fiecare celulă din mine tânjește după îmbrățișarea ta. M-am mințit că nu mai sper că voi câștiga în fața ei, dar totul a devenit un drog de care sunt dependentă. Tălpile îmi sângerează, căci am călcat pe cioburi, dar nu-mi pasă. Continui să dansez în furtună, sperând că va ieși soarele pe strada noastră, căci, a crede că pot renunța la tine e ca și când aș visa să fac din noapte zi.”
⚫️ Creație proprie:
@andreeathewriter
———————————————
14.
Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele
~ Scriere către mine ~
1. Preambul
„Draga mea,
În căutarea răspunsurilor la întrebări pe care nici nu știai că le ai sau pe care nu ți le-ai pus vreodată, te-ai pierdut pe tine. La vederea vieților “perfecte” ale altora, ai tânjit după frumosul expus, dorindu-ți cu ardoare să ai o relație de cuplu sănătoasă, armonioasă și echilibrată, ai tânjit după echilibrul personal și după stilul de viață liniștit și armonios demonstrat de persoane publice, care ți-au devenit modele și mentori, fără ca măcar să anticipezi efectul pe care îl vor avea asupra ta.
În căutarea sinelui tău, în căutarea adevărului legat de familia ta, de trecutul tău, în căutarea evoluției și a unei transformări personale pe care ți-o doreai, dar în același timp de care te temeai, și în fața căreia ai rezistat mult timp, precum și în parcursul terapeutic început în 2018, ai rămas cu câteva întrebări fără răspuns, cu un trecut încă ascuns, încă uitat de tine.
Și totuși, pare că te-ai regăsit. Bun venit în sufletul tău! Bine ai revenit înlăuntrul tău, unde e cald și soare, unde e blândețe, unde e iubire și abundență de bine.”
⚫️ Creație proprie:
@Mia.Ayuri
———————————————
15.
Adio
„Drag vechi prieten, adio.
Te-am iubit cât am putut, mi-ai fost alături atâta timp. M-ai schimbat. M-ai condus către un lung drum de care eram pregătit, ca apoi să pleci fără motiv ori veste. Te-ai jucat cu inima mea fragilă, din cine știe ce motive taboo pe care ți le însușești. Ok. Ori eu știu că am dat tot ce mi-a fost cu putință ca să ne fie bine amândurora. Prezentul meu e altul, mi-l conturez cu chipuri noi.
Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele. Din tot ce-a fost, prezentul tău nu îmi mai oferă nimic bun. Te voi respecta, dar de azi nu te mai numesc, ori caut, ori aștept. Fii cu pacea! Iar vreodată gândul meu la tine va veni, în funcție de pagina la care îmi deschid cartea, cu admirație, bucurie, recunoștință, dor, regret, dezamăgire ori indiferență.”
⚫️ Creație proprie:
@nicolga.99
@nykonii
———————————————
16.
Paginile tipărite nu pot fi modificate
„Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărții vieții mele, după o serie de procese de conștiință în care îmi rodeam unghiile până la os, crezând că am ales greșit atunci când am plecat de lângă tine. Ani de zile mi-am dorit să te recitesc doar ca să te mai simt o dată aproape de bătăile inimii mele, dar am realizat că indiferent de câte ori aș citi povestea noastră, rezultatul va fi același de fiecare dată, cu tine undeva în fundalul acestei lumi și cu mine scriind asta despre noi acum. N-am să te neg și chiar dacă aș face-o cândva, paginile astea despre care tot vorbesc sunt deja tipărite. Ai fost, iar acum sunt doar eu, ținându-mă de mână în timp ce am curajul să trăiesc pentru mine.”
⚫️ Creație proprie:
@ninalinaivan
———————————————
17.
„Te-am abandonat în filele îngălbenite ale cărţii vieţii mele.
Am crezut că ai rămas acolo, ascuns, undeva printre cuvinte,
Că te-ai pierdut prin marea de cerneală, că undeva ai rămas prins şi că nu te voi mai vedea niciodată,
Că însuşi timpul va spune că ai plecat şi că nu te vei mai întoarce.
Am crezut că te-am pierdut sau eu m-am pierdut pe mine aşteptând, prin cuvinte, să te găsesc.
Am crezut fără să ştiu, dar acum e prea târziu.Am crezut că eşti sau că rămâi, dar ai plecat şi chiar de inima va spune că eşti, nu o pot crede, pentru că te-am pierdut şi nicio pagină din lume nu va putea întoarce povestea pierdută printre amintiri, acele file îngălbenite de atâta dor.”
⚫️ Creație proprie:
@danielamariaciobanu
@neoficial.daria
———————————————