„Buzele-mi sunt pătate cu cerneala asfințitului de mandarin și o picătură de cornalină tărcată.

Așternuturile reci prin care ne căutăm lumina din Lună, sunt îmbibate naiv în podoaba discrepanței ideatice a vieții infantile.

Cerul a început să plângă cu lacrimi de miere și suspine ruginii, picurând pe șoseaua inexistentă a existenței noastre. O rugăciune traversează coloana vertebrală a culmilor, a munților și a păcatelor, în timp ce marea contemplează la noi.

…

Luna a rămas arsă de sete.”