Iubire fără început și fără de sfârșit

„M-am înecat în oceanul de oxigen al gândurilor mele ce mă-nconjoară. Mult prea târziu în noapte, iubirea a prins rădăcini și, născându-se din îmbrățișarea valorilor învolburate, s-a preschimbat în funingine, arzând mocnit, chiar și fără vreun strop de lumină.
Nu am înțeles cum inima mea iubește o poveste croșetată de mintea mea prea tânără sau poate prea bătrână, cum de iubește o iluzie dulce ce se naște din nisipul fierbinte al deșertului blestemat uitării.

Trăiesc într-o lume lipsită de orizonturi, ecoul glasului tau plimbandu-se ca o piesă muzicală fără sunet într-o încăpere fără pereți, umbra trupului tău amar înotând prin mări fără apă, iar ochii tăi negrii, împietriți de dor, privind spre ceruri fără stele, spre nopți fără lună.

Te-am uitat așa cum un fir de iarbă se rătăcește într-o capiță de fân uscat. Ți-am absorbit ființa printre celulele mele pentru a mă putea feri de dorul tău.”

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.