Pământ, azbest, nori; noi

„Mi-aș deschide picioarele pentru tine. Iar îmi vine să scriu infinite de poezii, doar ca oamenii străzii să ajungă să le folosească drept pagini vechi de ziar ce nu merită decât să sfârșească arzând în vreo pubelă spartă pe jumătate, cu speranța că se vor încălzi în seara asta, dinții nu le vor mai cădea și mâinile nu le vor mai fi tremurânde. În versurile mele vorbesc doar despre oameni ce nici măcar nu au apucat să se țină vreodată de mână și îmi imaginez doi indivizi ce se uită la stele în același timp gândindu-se unul la altul. Te-aș striga atât de tare până când mi s-ar sparge plămânii în bucăți de vitralii și cioburi de porțelan și mi-aș trece degetul ușor în Calea Lactee, aș trasa timpul printre stele cu gândul ăsta arzând și dorința proastă că într-o zi o să fii al meu. Te văd drept univers și mă bat în cap cu ciocan făurit din praf de zâne și îmi sparg nasul; curge azbest și pereți albi vechi se cutremură-n sinusuri – nu știu anatomie. De ce mă tot gândesc la tine de vreo 3 zile încoace și-mi dau pumni imaginari și iluzorii în minte întrebându-mă dacă și tu te gândești la mine. Îmi zic că e imposibil, după mă contrazic și mă întorc pe partea cealaltă a patului, mă sucesc și răsucesc în cuverturi așteptând un semn de la tine. De nu aș scrie poezia asta acum, s-ar face o săptămână de când mă tot gândesc la tine, care s-ar transforma în două, că după să fie o lună. Rup calendarul și caut slab pe cer un răspuns, îți văd ochii peste tot și sclipirea lor unică e acum și sclipirea mea. Infinite constelații ai in privire, am crezut că ești cald, dar ești rece, un rece foarte confortant. De ar fi să mor acum, tu ești singura ființă pe care aș lăsa-o să mă îngropare adânc în pământ, cât de adânc poți, să arunci cu pământ tare și fin pe mine, să nu plângi – poate doar puțin. Lopata aș lua-o și aș da cu ea de pământ până când s-ar rupe-n planete și ar urla cântecul ăla specific că e timpul să ne întoarcem printre nori. Eu nu sunt de pe aici, tu nu ești de pe aici. Văd universul în tine și mă doare. Pământ, azbest, nori; noi. Văd universul în tine. Pământ, azbest, nori; noi. ”