Dă ceasul înapoi
Dă ceasul înapoi, la începuturi,
Când cu o floare bleu m-ai așteptat
Și cunoscându-te, surâsul a umplut peronul
Din gara gri, a orașului poluat.
Dă ceasul înapoi, la ora șapte
A dimineții de duminică târzie
Când am îmbrățișat de bun-venit
Băiatul trist, cu floarea de hârtie.
Dă ceasul înapoi, în trenul către munte
Ce ne-a purtat domol pe-o aripă de vis…
Nu-mi cere să te-nvăț, te rog, uitarea
A tot ce am trăit în roșul paradis.
Dă ceasul înapoi încă o clipă
Să-ți tatuez pe buze aducerea-aminte
Ca unui prunc ce-nvață prima dată
Glasul iubit, atingeri, sau cuvinte.
Dă ceasul înapoi, să nu mai sune
Nici a regret, nici a tristeți ori despărțire…
Oprește Timpul! să te respir dormind
Și-n taină
Să te iubesc, furiș… (și în neștire)
Dă ceasul înapoi și scoate-i bateria
Și du-mă iar în gara fără timp:
Ca să adorm în brațul tău – copilă;
Să mă trezesc femeie-n contratimp.
Dă ceasul înapoi… refren de cântec
Să țină loc, aici, de epilog:
Am să te-nvăt să taci
(Și cum săruți un înger)
De îmi vei cere iar
„Învață-mă
Cum sa te uit
Te rog”