GELOZIE

„Un sentiment nebănuit îmi înțeapă fiecare colțișor al inimii.
Sentiment pe care…pe care…
Nu l-am mai gustat niciodată…este amar, îmi înțeapă buzele, o aromă ce îmi chinuiește trupul.
Nu l-am mai văzut niciodată…este întunecat, un cenușiu ce mă orbește
  Nu l-am mai gândit niciodată…este atât de obsesiv încât îmi consumă fiecare șuviță de păr, rămânând cu o podoabă de un alb atât de bleg.
Nu l-am mai auzit niciodată…este un ticăit ruginit ce picură fiecare secundă pe obrajii mei reci și îmi șoptește cu o voce atât de gravă numele.
Un dezechilibru a pus stăpânire peste ființa mea. Nu îmi mai pot controla nici ritmul sacadat al inimii mele, ce bate atât de greoi, atât de apăsător, încât simt cum mă sufoc, din ce în ce mai mult, la fiecare apus de lună. În întuneric îmi consum gândurile, iar frecare picătură de ploaie ce atinge pământul rece este o lacrimă nevărsată de ochii mei mult prea obosiți.
Ce pot să mai spun, ce pot să îmi mai doresc, căci am căzut de mult, iar gelozia mi-a devenit mamă de mult prea mult timp.”