Raison d’être

Fiindcă iubesc.
Îmi iubesc viața
Și tot ce aparține de ea.
Îmi iubesc oamenii apropiați
Și iubesc…
În continuare…
Toți oamenii trecutului.
Nu pot ține supărare.
Iert cumva…
Și încă îi iubesc.
Nu ca odinioară, ci transformat
În iubirea unei amintiri,
Iubirea unui sentiment ce se trezea
Atunci când auzeam un nume,
Iubirea simplă, de zi cu zi,
Care nu avansează,
Ci rămâne garanție
Pentru suflete efemere
Ce-mi rămân pe veci în trup
Ca cicatrici bătrâne
Pe care simt nevoia să le îmbrățișez din când în când…
Știu că viața-i schimbătoare,
Știu că poate dispărea tot ce iubesc
Și să rămân eu cu nimic decât iubirea,
Și doare tare, dar oare
Nu ar fi fost și mai dureros
Să îți pierzi chiar iubirea?
Să rămâi gol de empatie
Și de speranțe, tot să pierzi,
Să rămâi un templu părăsit…
Ori în templu nu credincioșii,
Ci credința umple viața.
Azi îmi țin ocrotitor
Toate amintirile în templu.
Tot ce-i rău țin afară, în ploaie,
Să se risipească și dizolve
Din sufletul meu,
Poate naiv, nu mă deranjează,
Căci din iubire trăiesc
Și iubire respir,
Prin iubire am putere
Să iubesc și mai departe.
Trecutul mă bântuie adeseori
Prin chipuri demult încremenite.
Dar și ele au povestea lor…
Și ele sunt astăzi iubite.

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.