Recenzie — „Patricia” – Genevieve Damas
Minunata carte „Patricia” este scrisă de autoarea Genevieve Damas, tradusă din limba franceză de Rodica Lascu-Pop și apărută la Editura Casa Cărții de Știință în anul 2019.
Este genul de lucrare pe care o citești dintr-o răsuflare, cu inima strânsă pentru că nu știi la ce să te aștepți de la următoarea pagină. În prima parte a cărții, ca narator îl avem pe Jean Iritimbi, un bărbat de culoare care fuge din țara lui natală (Replublica Centrafricană) încercând să își găsească de muncă (în Canada) pentru a construi un viitor frumos pentru soția și cele două fiice ale sale. Se redă cu emoție și o mare încărcătură sufletească despre dificultățile prin care trece o persoană migrantă.
Suntem alături de bărbat la fiecare pas pe parcursul lecturii, iar acesta portretizează toate experiențele prin care trece, oferindu-ne ocazia să îi analizăm schimbările la nivel psihic și comportamental. Fiind povestită acțiunea la persoana I, gândurile personajului adesea parcă te izbesc, fiind atât de realist construite, încât ai impresia că îți povestește totul direct ție. Cumulul de reflectări asupra vieții, încercarea disperată de a reuși ceea ce își propusese, dificultățile pe plan financiar și singurătatea apăsătoare sunt doar câteva dintre multele bucăți din sufletul lui Jean, pe care le aflăm prin intermediul confesiunilor sale.
Punctul cel mai culminant este acela în care se îndrăgostește de Patricia, o femeie frumoasă care îl ajută la fiecare pas, urmând ca mai târziu să formeze și un cuplu. Legătura dintre cei doi este fascinantă și am analizat-o continuu pe parcursul lecturii, încercând să deslușesc dacă este vorba despre o dragoste pură și adevărată din partea lui Jean, ori este doar sentimentul de recunoștință. Lucrurile se complică atunci când personajul nostru principal află că soția și cele două fiice urmează să migreze și ele, dorindu-și să locuiască împreună cu acesta și necunoscând detalii legate de faptul că el, de câțiva ani, legase o altă relație – cea cu Patricia.
Un lucru teribil se întâmplă între timp, care îți sfâșie sufletul în timp ce parcurgi lectura și te împinge către o groapă adâncă, plină de nelămuriri legate de viață și nedreptatea ei. Următoarele două capitole nu mai sunt povestite din prisma lui Jean, ci unul din a Patriciei și ultimul, poate cel mai dureros și plin de încărcătură emoțională, din prisma fiicei lui, Vanessa.
Întreaga carte este un deliciu; nu doar că ni se formează o imagine clară asupra tuturor schimbărilor care au loc în mintea și sufletul unei persoane care fuge din țara natală, aflăm despre cât de dificilă este adaptarea unui om care este nevoit să-și smulgă rădăcinile din pământul în care a fost însămânțat, însă avem parte și de o poveste extraordinară de dragoste, unde personajele nu ezită să sacrifice totul pentru binele celuilalt. Iubirea puternică și dorința de a face bine câștigă, însă avem parte de un final complet neașteptat.
Cartea este scrisă foarte bine, o caracteristică tipică pentru scriitoarea Genevieve Damas care își încântă cititorii și cu alte opere emoționante, cum ar fi „Bluebird” (traducere din limba franceză de Rodica Baconsky și Alina Pelea) sau „Fericire” (traducere din limba franceză de Alina Pelea). În final, menționez citatul care m-a atins cel mai profund și care, cu siguranță, vă va convinge să citiți această carte: „Să merg înainte, să merg înainte mereu așa cum n-am contenit s-o fac în toți anii ăștia, dar pentru ce? Să merg spre tot ce pierd, spre tot ce se năruie? Ce sens mai are încă viața mea?