respingere păcătoasă

durerea sa-mi era ca o piatră pe inimă
încăpățânarea nu-i permitea să accepte
niciun ajutor, nici măcar o fărâmă din el…
tăcerea morbidă îmi descuraja inima.
mă simțeam atât de neputincioasă
știind că puteam face atât de multe,
dar nu mi se permitea să fac nimic.
orgoliul și-a făcut casă în mintea lui
și respingea orice îi era prin preajmă;
mă topeam pe scaunul din material
cu o lacrimă în colțul ochiului…
nu scoateam nici măcar un cuvânt
era tragică rostirea lui, provoca daune,
așteptam un semn și mă stingem,
cădeam în prăpastia ce statea la pândă
să mă înghită, să-mi taie respirația,
respingerea e păcătoasă, lacomă,
te fură fără să îți dai seama și pierzi
căci orice încercare e inutilă în fața ei.